După ce decizia primarului Rareș Hopincă în ceea ce privește cele 300 de concedieri a adus un val de nemulțumiri, acesta a venit cu clarificări. Edilul a explicat că o astfel de reformă este necesară, deoarece există mai multe instituții ce au atribuții care se suprapun, astfel că mai mulți funcționari fac aceeași treabă.
În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc după ședința de Consiliu Local S2, unde Rareș Hopincă a anunțat că 300 de posturi vor fi desființate, reporterii au cerut lămuriri în privința acestei decizii.
Edilul a transmis că, deși controversate, restructurările sunt necesare și că decizia a fost luată în urma unor analize atente asupra aparatului bugetar din S2:
În primul rând, niciodată nu este ușor să faci o restructurare a unor instituții, a aparatului bugetar. De fiecare dată trebuie să faci o analiză foarte clară și temeinică cu privire la atribuții, cu privire la încărcare fiecărui funcționar în domeniul său de activitate.
Dar concluzia noastră este una foarte clară, această restructurare trebuie să meargă înainte. Avem instituții care își suprapun atribuțiile și serviciul public prestat pentru locuitorii S2 nu este cel dorit. Această restructurare era absolut obligatorie.
De asemenea, primarul a mai transmis și că acesta este doar un prim pas, iar pe viitor se vor face analize și asupra Direcția de Asistență Socială, și la Direcția de Administrarea a Patrimoniului Imobiliar. Rareș Hopincă consideră că administrația publică nu poate merge înainte având un aparat bugetar supradimensionat.
Eu, ca primar al Sectorului 2, nu am fost ales să apăr interesele funcționarilor, ci am fost ales să fac ceea ce locuitorii Sectorului 2 își doresc, ceea ce au nevoie, anume: să facem investiții, să facem mai multe parcuri, să facem mai multe spații verzi, să avem grijă de școli și de domeniul educației, și asta am de gând să fac.
Întrebat ce se va întâmpla cu cei care își vor pierde locurile de muncă în urma acestei reforme, Rareș Hopincă a anunțat că sunt liberi să dea concurs pentru posturile disponibile. În acest context, persoanele suficient de pregătite nu vor avea probleme:
Cei pregătiți vor lua concursul și au un loc de muncă garantat. Sigur că vor fi create condiții transparente pentru aceste concursuri, astfel încât cei mai buni dintre funcționari să rămână în echipă și să facă în continuare această muncă, deloc ușoară, pentru locuitorii Sectorului 2.
Reporterii au întrebat și dacă primarul are în plan să creeze firme care să preia instituțiile precum ADP sau Poliția Locală, așa cum a acurat fostul edil, Radu Mihaiu. În acest context, Rareș Hopincă a declarat următoarele:
Fostul primar are un obicei prost de a minți. În nici un caz nu vor exista deficiențe în funcționare serviciilor publice. După cum am spus nu este corect să ai 4 direcții economice, fiecare cu aceeași activitate și cu alți funcționari, 4 direcții juridice cu mai mulți funcționari care se ocupă de consiliere juridică, resurse umane, achiziții, servicii publice ș.a.m.d.
Vom avea câte o direcție suport extrem de puternică în PS2, iar restul funcționarilor vor fi polițiști locali care vor fi în stradă, vor fi inspectori pentru administrarea domeniului public care vor urmări serviciul public, vor fi inspectori de la taxe și impozite care vor face activitatea de administrare a taxelor ș.a.m.d.
Nu avem nevoie ca la Poliția Locală să avem serviciu de relații cu publice, nu cred că este corect.
Rareș Hopincă a mai explicat și că coordonarea funcționarilor publici va aparține în totalitate Primăriei Sectorului 2. De asemenea, pentru a lămuri o neînțelegere, edilul a mai transmis și că Direcția de Taxe nu își va muta sediul actual.