„Cel mai urât apartament din București” ar putea fi o competiție imobiliară foarte interesantă, un prilej exccelent inclusiv pentru reevaluat ce e Urâtul și ce e Frumosul.
Avem o prietenă care, și la 5 ani după ce a avut un episod de căutare, tot mai povestea despre vreo 3 apartamente pe care le văzuse întru cumpărare și pentru care simțea că nu are sufieciente cuvinte necesare descrierii.
La unul revenea obsesiv: un apartament mai degrabă mic, de prin Pantelimon, al cărui proprietar simțise nevoia să înfrumusețeze, cu „sculpturi” personale, TOATE ușile. Omul era, evident, foarte încântat, era convins că oferă plus valoare, cerea și bani în plus pe ele (pe uși adică) și realmente nu înțelegea de ce potențialii clienți nu apreciază arta sa.
Prietena asta zicea, șocată de fiecare dată când își amintea, că erau cele mai urâțoaie uși pe care le văzuze, niște furniruite cioplite, iar apoi vopsite, pentru care singura soluție era Alte Uși.
Revenind la momentul prezent și la cel mai urât apartament (de care am aflat) din București.
L-am descoperit pe internet, în portofoliul formidabil de faimosului agent imobiliar Șerban Trîmbițașu. El însuși îl declară foarte, foarte urât, cel mai urât, „grota anului”, în vreme ce ne plimbă prin ofertă.
Și are dreptate. Deschizi ușa de la intrare („Singura care merită păstrată!”), pășești în hol și te îmbrățișează un amestec cromatic mai degrabă dureros.

În bucătărie au fost îngrămădite toate chestiile pe care ți le poți imagina, inclusiv un televizor cocoțat pe-o mașină de spălat.

Poate vreți să vedeți ceva din baie. Tot foarte urât, dar de data asta și cu râcâituri în locul unei faianțe care a fost dată cândva jos, apoi a fost vopsit locul, apoi s-a dus vopseaua.

Unul dintre cele două dormitoare e dotat și cu un balcon măricel, dar și cu tot felul de alte multe prostii.

În final, recapitulăm.
Cel mai urât apartament din București este declarat, în acest moment, acesta din Titan, de pe strada Gura Ialomiței și este e de vânzare la prețul de (🥁🥁🥁) 87.000 de euro.
E într-un bloc altminteri drăguț, construit în 72: e decomandat, are 3 camere și o suprafață de 68 mp.