Daniel Băluță le arată bucureștenilor cum va arăta zona Eroii Revoluției în mai puțin de 6 luni. Primarul Sectorului 4 susține că, aceasta va fi cea mai sigură intersecție din București, după mai multe măsuri de resistematizare.
Proiectul Eroii Revoluției a fost început în urmă cu 15 ani și a tot fost abandonat de primarii Capitalei. În 2021, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat trecerea obiectivului în administrarea Primăriei Sectorului 4. Mai apoi, PS4 a demarat lucrările în această zonă la începutul lunii aprilie 2022.
Primarul Sectorului 4 anunță că lucrările vor fi finalizate în mai puțin de 6 luni. Daniel Băluță reamintește că trecerile de pietoni vor fi eliminate de la suprafață și vor fi mutate în subteran.
Totodată, va exista și o nouă parcare de mari dimensiuni de tip Park&Ride, astfel încât bucureștenii să-și lase mașinile într-un spațiu sigur și să-și continue drumul cu metroul. Modernizate vor fi și intrările în stațiile de metrou, iar zonele pietonale și spațiile verzi vor fi reamenajate.
„Acestea sunt măsurile de resistematizare pe care le-am decis împreună cu specialiștii și care vor face ca zona Eroii Revoluției să devină cea mai sigură intersecție din București”, spune Daniel Băluță într-o postare pe pagina de Facebook.
Pasajul subteran pietonal va avea:
Totodată, aici va exista și un grup sanitar amplasat în subteran (la care se lucrează în prezent), 2 spații tehnice și o poartă de adăpost civil.
„Odată cu această reconfigurare, locuitorii Capitalei nu vor mai fi nevoiți să traverseze intersecția în condiții de risc, iar șoferii vor putea să circule în condiții de trafic fluent”, explică primarul Sectorului 4.