VIDEO | Când s-a cântat prima dată la București “Deșteaptă-te, române!”, imnul cu 11 strofe din care se cântă 5. Celelalte sunt prea sumbre

“Deșteaptă-te, române!” a însoțit și însuflețit toate marile momente din istoria poporului român: Revoluția de la 1848, Unirea de la 1859, Independența din 1877, Marea Unire din 1918, Primul și al Doilea Război Mondial, revolta muncitorilor de la Brașov din 15 noiembrie 1987, Revoluția din Decembrie 1989.

Născut în febra Revoluției de la 1848, “Deșteaptă-te, Române” a fost intonat pentru prima oară pe 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, sub oblăduirea domnitorului Știrbei.

Cu versuri scrise de poetul pașoptist Andrei Mureșanu și muzică de Anton Pann, “Deșteaptă-te Române” a fost interzis de autoritățile austro-ungare în 1848, apoi de regimul comunist, timp de o jumătate de secol.

Imnul național, ceas deșteptător care pornește la ocazii festive, dar și la meciuri de fotbal  

România a avut, de-a lungul timpului, 6 imnuri:

• “Marș Triumfal” (1862-1884), “
• Trăiască Regele” (1884-1948),
• “Zdrobite cătușe” (1948-1953),
• “Te slăvim, Românie!” (1953-1975),
• “E scris pe tricolor unire” (1975-1977),
• “Trei culori cunosc pe lume” (1977-1989).

Imnul nostru de azi are 11 strofe, dar se interpretează numai strofele 1, 2, 4 și 11. Celelalte versuri sunt prea anacronice, vorbesc despre iataganele turcilor, de o Dunăre furată și de semilună.

Câteva exemple din strofele care nu au trecut proba timpului:

“Ne-ajunge iataganul barbarei semilune, / A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim, / Acum se vâră cnuta în vetrele străbune / Dar martor ne e Domnul că vii nu ne oprim”.

“Români din patru unghiuri, acum ori niciodată / Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri / Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată / Prin intrigă și silă, viclene uneltiri”.

“Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine/ Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii / Un glas el mai așteaptă și sar ca lupi în stâne / Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii”.

“De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă, / Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, / Când patria sau mama, cu inimă duioasă / Vă cere ca să-i trecem prin sabie și foc!”.

“Deșteaptă-te, române” descrie un neam aflat într-o stare comatoasă (“somnul cel de veci”), asuprit constant, până la anihilare, de tirani barbari și dușmani cruzi. În trei din cele 4 strofe cântate în mod oficial, cuvântul “moarte” e nelipsit. În celelalte strofe se enumeră, amar, “plăgi fatale”, “intrigă”, “viclene uneltiri”, “a pizmei răutate”, “un jug din seculi” pe care îl purtăm “ca vitele” și alte asemenea orori, de care trebuie să scăpăm, “cu brațele armate”, “acum ori niciodată”. Mai aflăm, că niște “cruzi” vor să ne fure limba. Ceva ultimativ, de o nemiloasă urgență, trebuie întreprins, dacă nu vrem să rămânem “sclavi” pe pământul propriu. Cine nu se conformează “de fulgere să piară, de trăznet și pucioasă”, Andrei Pleșu, “Psihologia imnului național”, Dilema, 22 sept, 2011.

Poemul patriotic “Un Răsunet”, adică “Deșteaptă-te, Române!”, a fost scris dintr-o suflare, în numai câteva nopți, de poetul Andrei Mureșanu

După ce s-a întors de la marea Adunare de pe Câmpia Libertății din Blaj din 3/15 mai 1848, Andrei Mureșanu “s-a așezat la masa de scris și a scris până târziu după ce se făcuse ziuă, plimbându-se din când în când prin odaie și citind ceea ce scrisese”. Erau strofe din “Un Răsunet”. Textul a fost publicat prima dată în “Foaie pentru minte, inimă și literatură” din iunie 1848.

Imperioasa mobilizare din “Deșteaptă-te, Române” este dată de procedee stilistice, de invocații și interogații, verbe la modul imperativ: “Deșteaptă-te, croiește-ți, uniți-vă, strigați, să dăm, să piară” etc. Poezia se termină cu îndemnul la o acțiune pe viață și pe moarte: “Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ”.

Prima înregistrare a Imnului a fost făcută în anul 1900, în America, în interpretarea solistului Alexandru Pascu

În timpul Revoluției 1848 pașoptiste “Deșteaptă-te, române” a devenit cântecul-simbol al conștiinței naționale, caracterizat de Nicolae Bălcescu drept “deșteptarea naționalității din Ardeal, după un somn greu, dintr-un jug ce de o mie de ani îl împovăra”. Cântecul a fost interzis de autoritățile austro-ungare, dar s-a răspândit repede în Moldova, Țara Românească și a ajuns și la București. Imnul “Deșteaptă-te, române” a fost stabilit prin decret-lege de Consiliul Frontului Salvării Naționale în ziua de 24 ianuarie 1990.

În decembrie 1989, la Timișoara și la București a răsunat din nou “Deșteaptă-te, române!”

“Pot să vă confirm personal. Eram la Patria în seara zilei de 21 decembrie, când l-am auzit prima dată pe stradă. Îl știam din casă, dintr-o carte de istorie, dar atunci l-am auzit pentru prima dată și nu știam, din păcate, decât prima strofă. L-am auzit în fața cordonului de soldați și poate că mai mulți își amintesc scena asta. După ce s-a cântat prima strofă am auzit strigăte: “Nu mai aveți mult, nu mai durează mult!”. Mi s-a părut că este posibil. Abia atunci. Am cântat atât cât știam, o strofă”, declara Germina Nagâț, cercetător CNSAS, pentru Digi24. În prezent, versurile înflăcărate ale Imnului național sunt învățate de tot mai mulți români, “Deșteaptă-te, române” fiind simbol identitar al unui popor când adormit, când trezit.

Punem mai jos Imnul Național, interpretat de Corul Madrigal și Cantus Mundi.