VIDEO | Cadou de Ziua Copilului pentru bucureștenii din Sectorul 4. Parcul Tudor Arghezi va fi inaugurat pe 1 iunie 2023

21 mart. 2023
5446 Afișari
VIDEO | Cadou de Ziua Copilului pentru bucureștenii din Sectorul 4. Parcul Tudor Arghezi va fi inaugurat pe 1 iunie 2023
VIDEO | Cadou de Ziua Copilului pentru bucureștenii din Sectorul 4. Parcul Tudor Arghezi va fi inaugurat pe 1 iunie 2023. Sursa foto: Facebook - Daniel Băluță

Parcul Tudor Arghezi va fi inaugurat pe data de 1 iunie, a anunțat primarul Sectorului 4. Daniel Băluță a anunțat care este stadiul lucrărilor și ce mai trebuie montat până când cei mici se vor putea bucura de noul parc.

Daniel Băluță a anunțat care este stadiul lucrărilor de la Parcul Tudor Arghezi

Daniel Băluță a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că Parcul Tudor Arghezi va fi deschis chiar de Ziua Copilului, pe 1 iunie 2023.

Până când acesta își va deschide porțile, muncitorii montează leagănele și toboganele, lucrează la amenajarea spațiilor de joacă, terenurilor de baschet și fotbal și finalizează pistele de atletism și cele pentru biciclete.

Parcul Tudor Arghezi este o zonă în plină dezvoltare urbanistică

Parcul Tudor Arghezi va fi cel mai nou parc de pe raza Sectorului 4 din București, în zona de sud. Acesta este situat în zona Bulevardului Metalurgiei cu Strada Drumul Dealul Bisericii, fiind în plină dezvoltare urbanistică.

În urma consultării publice, cetățenii au decis ca acesta să-i poarte numele celebrului scriitor român Tudor Arghezi, „în semn de omagiu adus marii personalități”.

Parcul va avea o suprafață totală de 27.627 metri pătrați, iar spațiile verzi vor fi amenajate pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați.

Acesta va avea și o zonă skate-parc de 1.000 de metri pătrați, iar restul parcului va fi împărțit în zone tematice diverse.

De asemenea, pe pagina de internet a parcului, care poate fi accesată AICI, s-a transmis că spațiul de recreere va avea și un teatru, mai exact un centru multucultural, având o suprafață de 2.500 de metri pătrați, unde vor fi disponibile:

  • 180 de locuri,
  • două săli,
  • o sală pentru conferințe, integrată într-un centru de afaceri,
  • o zonă de relaxare și socializare.

Acest centru va fi dispus pe trei niveluri, având parter și două etaje.

Parcul Tudor Arghezi va dispune de o parcare supraetajată – parter, etaj 1 și terasă.

Investiția ajunge la valoarea de aproximativ 37 de milioane de lei.

Zona este în curs de dezvoltare imobiliară, iar numeroase ansambluri rezidențiale au fost construite sau sunt în curs de construcție.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies