VIDEO | Bug City, București. Paradisul Gândacilor e pe Șoseaua Alexandriei, pe unde goange negre și mari se plimbă nestingherite. „Ce facem cu ei, îi trimitem la Primăria S5?”

03 sept. 2025
341 afișări
VIDEO | Bug City, București. Paradisul Gândacilor e pe Șoseaua Alexandriei, pe unde goange negre și mari se plimbă nestingherite.
VIDEO | Bug City, București. Paradisul Gândacilor e pe Șoseaua Alexandriei, pe unde goange negre și mari se plimbă nestingherite. "Ce facem cu ei, îi trimitem la Primăria S5?" | Sursă foto: Captură Ești din Sectorul 5, dacă..” - Facebook

Chiar dacă oficial vara a luat sfârșit, temperaturile nu sunt încă suficient de scăzute încât să scăpam de insecte și de gândaci, iar în urnele sectoare, printre care și Sectorul 5, problema târâtoarelor este extrem de accentuată. Un bucureștean a făcut o postare în care arată cât de mulți gândaci se adună pe timp de noapte pe Șoseaua Alexandriei și cere primarului să vină cu o soluție.

Zeci de gândaci care se plimbă nestingheriți prin Sectorul 5

Serile de final de vară – început de toamnă, când temperaturile sunt încă ridicate, dar nu sufocante, sunt perfecte pentru a ieși pe afară cu prietenii la o plimbare prin cartier. Cu toate astea, în Sectorul 5 există un „obstacol” care ajunge să îi țină pe oameni în case: numărul extrem de mare de gândaci ce au ajuns să colcăie pe străzi.

Un bucureștean a postat pe grupul de Facebook „Ești din Sectorul 5, daca..” un clip, realizat pe timp de noapte, pe Șoseaua Alexandriei. În imagini se poate observa numărul mare de gândaci ce se plimbă nestingheriți pe drum, printre picioarele oamenilor. Zona este împânzită de târâtoarele scârboase pe care nimeni nu le vrea în preajmă.

În acest context, respectivul bărbat îi transmite primarului că trebuie să face ceva pentru a scăpa de gândaci:

Ia uitați-vă ce e aici. Ia uitați domnule primar. Ce facem cu ei, îi trimitem către Șoseaua Viilor, la Primărie? 

În secțiunea de comentarii, oamenii spun că Primăria este complet dezinteresată de acest aspect și îi recomandă persoanei care a postat clipul să se ocupe de dezinsecție prin intermediul Asociației de Proprietari:

  • „Ocupați-vă cu Asociația, altfel nu aveți nicio șansă.”

Pe parcursul acestui an, până în prezent, Compania Municipală Eco Igienizare a realizat un total de 14 tratamente de combatere a larvelor de țânțari. De asemenea, au fost realizate și campanii de deratizare (împotriva șobolanilor) în piețele și târguri agroalimentare din Capitală. Cu toate astea, nu au fost realizate tratamente de dezinsecție care să remediere problema numărului mare de gândaci din București.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies