VIDEO | Bucureștiul e plin de gropi și de șantiere foarte vag protejate. Un curier de la Glovo, cea mai recentă „victimă” a craterului de pe Bulevardul Metalurgiei

03 mai 2026
430 afișări
VIDEO | Bucureștiul e plin de gropi și de șantiere foarte vag protejate. Un curier de la Glovo, cea mai recentă „victimă
VIDEO | Bucureștiul e plin de gropi și de șantiere foarte vag protejate. Un curier de la Glovo, cea mai recentă „victimă" a craterului de pe Bulevardul Metalurgiei | Sursa foto: Info Trafic București și Ilfov/Facebook

Un curier a căzut cu scuterul pe Bulevardul Metalurgiei, după ce a intrat cu roata într-o groapă cât un crater. Momentul a fost surprins de o cameră de bord a unui bucureștean care venea din sens opus. Acesta a publicat imaginile pe Facebook.

Mulțumim tuturor din primării și Poliției Rutiere care lipsește cu desăvârșire! B-dul Metalurgiei vis a vis de Kaufland…

 

Din fericire, curierul nu s-a lovit grav.

Băiatul acuza o ușoară durere membru inferior, nu a dorit o evaluare medicală, iar groapa a văzut-o în ultimul moment, a mai scris cel care a surprins clipa.

Bucureștenii au criticat dur autoritățile despre care spun că fac orice altceva, doar de siguranța cetățenilor nu se preocupă.

Poliția Rutieră vânează numai oamenii care nu fac rău, amenzi la greu, este treaba fiecăruia, agent de poliție și să-și facă datoria conform prevederilor legale, nu aiurea în tramvai. O să dispară și Poliția Rutieră care vânează numai oamenii cu caracter, corecți. Aveți grijă, vi le luați cu vârf și îndesat. Urciorul nu merge de multe ori la apă. Să își facă datoria conform prevederilor legale Jandarmeria Română, se plânge cineva.

Și nu e o situație izolată. Tot orașul e plin de gropi și șanțuri care nu-s nici măcar semnalizate cum ar trebui. Așa că după lăsarea serii parcă-i invită tacit pe bucureșteni să se împiedice. Așa e și în prelungirea Ghencea, unde aseară s-a circulat pe o singură bandă în dreptul depozitului GAD, după ce o mașină a căzut în șanț. Cineva a filmat și a publicat imaginile pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”.

Codul rutier are prevederi clare. Unde sunt Poliția și Administratorul drumului ?????? Unde e SIGURANȚA CIRCULAȚIEI RUTIERE?????????? Numai cetățenii au îndatoriri, de dat impozite și băieții deștepți să ia banii??????????? întreabă un bucureștean vizibil extrem de „onlino-furios”.

Cum bine spunea cineva, Bucureștiul nu e doar plin de betoane și simți uneori că te sufocă asfaltul. Asfaltul nostru cel de toate zilele ne omoară… la propriu.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies