VIDEO | Bucureșteni, a apărut tramvaiul cu stroboscoape, călători-dansatori și B.U.G Mafia. Nostalgia a dat drumul la tramvaiul-discotecă

21 mai 2026
1009 afișări
VIDEO | Bucureșteni, a apărut tramvaiul cu stroboscoape, călători-dansatori și B.U.G Mafia. Nostalgia a dat drumul la tramvaiul-discotecă
VIDEO | Bucureșteni, a apărut tramvaiul cu stroboscoape, călători-dansatori și B.U.G Mafia. Nostalgia a dat drumul la tramvaiul-discotecă / Sursa foto: Captură video monicaandreeasrk / TikTok

”Privește bine, pe lângă tine, că ai putea să înțelegi ceva” – Nico și B.U.G Mafia strigă din toți rărunchii din tramvaiul-discotecă surprins de trecători, azi, prin centrul Bucureștiului. Mesajul este clar: urmează să înceapă Nostalgia 2026. Festivalul are loc între 25 și 28 iunie, la Federația Română de Tir.

Sursa video: Marius Ion (Să fim serioși) / Facebook

Bucureștenii care erau azi prin oraș au prins cea mai ciudată navetă din săptămână. Un tramvai STB cu lumini colorate, stroboscop și muzică din anii 2000 dată la volum maxim. Înăuntru, un vagon plin cu oameni care dansau ca la discotecă. În difuzoare, răsuna „Cine e cu noi” — B.U.G. Mafia featuring Nico, piesă din 2003 cu refrenul: „Privește bine, pe lângă tine, că ai putea să înțelegi ceva”. Selecție de fineţe pentru cei care au prins anii Generația Pro și Atomic Tv.

Activarea anunță ediția 2026 a festivalului Nostalgia Retro/Disco/Future, care are loc între 25 și 28 iunie, la Federația Română de Tir Sportiv din Pădurea Băneasa. Biletele sunt deja la vânzare, iar cele pentru ziua de joi, 25 iunie, s-au epuizat deja. Un bilet pentru a doua zi de festival, adică sâmbătă, costă 169 de lei, iar pentru duminică 99 de lei.

Nu e prima oară când Nostalgia urcă petrecerea pe șine

Formatul nu e nou. În iunie 2025, Nostalgia a organizat prima petrecere într-un tramvai în mișcare din București, cu ocazia lansării unui suc. Tot atunci, mai multe tramvaie STB au fost colantate cu mesaje de tip: „Nu veni, am fost la terapie”, „Nu veni, te-am uitat” sau „Nu veni, ți-am dat block”.

Anul acesta, organizatorii pariază pe aceeași rețetă: tramvai în mișcare, lumini stroboscop, muzică tare și surpriza pentru cei care prind momentul din trafic. În 2025, doar cei care prinseseră bilet la festival aveau acces în tramvai. E posibil ca regula să se repete – pentru cei curioși, paginile oficiale de social media ale festivalului anunță următoarele opriri.

De câți ani există festivalul Nostalgia

Festivalul a pornit dintr-un bar din București, după revelionul 2017–2018, când echipa locului a decis să transforme petrecerea de An Nou într-un eveniment de sine stătător. Prima ediție Nostalgia a avut loc pe 1 iunie 2018.

Între timp, conceptul s-a extins masiv: în 2023, Nostalgia a fost inclus în topul „Top 10 Best Medium-Sized Festivals in Europe”. În 2024 și 2025 a ocupat aceeași locație, Federația de Tir Sportiv, din pădurea Băneasa, iar începând cu 2025 a început să fie organizat și în Craiova, Oradea și Mamaia. În martie 2026, ediția de primăvară „Flori, fete sau băieți” a avut loc la Romexpo.

Cookies