VIDEO | Bilanțul vieților noastre de călători STB cu noile autobuze electrice: Au transportat aproape 1,7 de bucureșteni, în trei luni pe trasee

13 mart. 2024
5121 afișări
VIDEO | Bilanțul vieților noastre de călători STB cu noile autobuze electrice: Au transportat aproape 1,7 de bucureșteni, în trei luni pe trasee
VIDEO | Bilanțul vieților noastre de călători STB cu noile autobuze electrice: Au transportat aproape 1,7 de bucureșteni, în trei luni pe trasee. Sursa foto: captură video Facebook/ STB

STB anunță că, în mai puțin de 3 luni de la intrarea pe traseu, noile autobuze electrice din București au transportat aproape 1,7 milioane de călători.

În prezent, autobuzele electrice sunt prezente pe 4 linii STB, însă urmează să fie introduse și pe alte linii, anunță directorul general al Societății de Transport București.

STB: Noile autobuze electrice din București, de 3 luni pe traseu

🚌⚡️Autobuze electrice: de 3 luni în traseu și aproape 1,7 milioane de călători. Vă mulțumim!, transmite STB într-o postare pe Facebook.

În mai puțin de 3 luni de la intrarea în traseu, autobuzele electrice au transportat aproape 1,7 milioane de călători. Mai exact, 1.681.646 de persoane au urcat în noile autobuze Granton care circulă prin București.

Directorul General al STB spune că se observă o creștere a numărului de călători, mai ales pe rutele care facilitează legătura între Estul și Nordul Bucureștiului. Urmează să fie introduse autobuze electrice și pe alte linii STB, promite Daniel Istrate:

Noile condiții de transport oferite de autobuzele electrice au atras mai mulți călători. În primele 3 luni de funcționare se observă o creștere a numărului de utilizatori, mai ales pe rutele care fac legătura între Estul și Nordul Capitalei. Continuăm programul de introducere a noilor autobuze electrice și pe alte linii. Vă mulțumim!

În prezent, noile autobuze electrice circulă prin Capitală pe 4 linii STB:

  • liniile 330 și 335 (relația Est – Nord),
  • linia 311 (relația Est – Centru),
  • linia 368 (relația Vest – Centru).

VIDEO

Alt anunț de la STB

STB anunță că, începând de sâmbătă, 16 martie 2024, autobuzele vor circula și pe linia de tramvai de pe Bulevardul Aerogării.

Pe Bd. Aerogării circulă autobuzele liniilor 112, 205, 301, 330, 605 și N119:

  • liniile 112, 301, 330 și N119 vor funcționa pe linia de tramvai de pe Bd. Aerogării numai pe sensul spre Șos. București-Ploiești, pe porțiunea cuprinsă între intersecția cu Str. Nicolae Caramfil și cea cu Str. Neagoe Vodă.
  • linia 205 va funcționa pe linai de tramvai de pe Bd. Aerogării numai pe sensul spre Șos. București-Ploiești, pe porțiunea de drum cuprinsă între intersecția cu Bd. Ficusului și cea cu Str. Neagoe Vodă.
  • linia 605 va funcționa pe calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Aerogării pe ambele sensuri, pe porțiunea de drum cuprinsă între intersecția cu Str. Nicolae Caramfil și cea cu Str. Neagoe Vodă.
Cookies