Comunitatea Bicicliștilor: „Oprescu este împotriva siguranței bicicliștilor” – DEMONSTRAȚIE VIDEO

de:
10 apr. 2013
0 Afișari
Comunitatea Bicicliștilor:

”Aducând argumente emoţionale si fără a fi susţinut de vreun specialist, politicianul Oprescu se opune practic Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră 2011-2020. Documentul, bazat pe experienţa profesioniştilor din
întreaga Europă, prevede încurajarea folosirii bicicletei in mediul urban ca măsură de creştere a siguranţei rutiere”, se arată într-un comunicat al Comunității Bicicliștilor, remis B365.ro.

 

Bicicliștii din București au prostestat pe 23 martie, ca urmare a declarațiilor făcute de primarul general, Sorin Oprescu, care a spus că nu este de acord cu trasarea pistelor pentru biciclişti pe carosabil, întrucât nu vrea să numere morţii. Bicicliștii și-au exprimat tranșant poziția: ”Nu vrem piste pe trotuar”.

La scurt timp după anunțarea protestului, Sorin Oprescu a declarat ca este deschis dezbaterilor pentru elaborarea proiectului de realizare a pistelor de biciclisti. Astfel, s-a stabilit ca, in cadrul grupului de lucru pentru mobilitate, infiintat in urma Dispozitiei Primarului General, si care se intalneste o data la doua saptamani, sa se demareze, cu ajutorul ONG-urilor si a unor institute de proiectare din Bucuresti, elaborarea unui proiect pilot pentru realizarea unei piste continue de biciclisti, pe axa nord-sud a Capitalei.

Însă reprezentanții asociației Optar (Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România) susțin că proiectul lui Oprescu de piste pe axele N-S și E-V ar putea fi o risipă de bani.

Ce spun reprezentanții Primăriei Capitalei despre filmul celor de la Comunitatea Bicicliștilor

”Situația prezentată în film este una dintre situațiile care pot apărea. Din păcate, sunt mult mai multe astfel de situații în București, în jur de 200. Și ceea ce este foarte rău este că ele nu sunt reglementate. Nu există nicio reglementare la nivel național, prin lege, a acestor situații. Lucrurile aici trebuie făcute cu multă responsabilitate. Legat de normele respective, care există în toate țările europene, și noi lucrăm la un astfel de proiect, un cod de norme, pe care-l vom face ca reglementare locală în Consiliul General. Lucrăm cu o parte a reprezentanților bicicliștilor, partea constructivă a acestora. În acest moment se află în analiza Comisiei Tehnice de circulație și a Poliției, pentru a fi făcute corecturile de rigoare. Vor exista norme și soluții pentru toate situațiile de conflicte. Vor exista obligații și pentru bicicliști. Și nu va mai dura doi ani, în momentul în care se vor aproba normele respective – piste pe axele N-S și E-V – vom trece să le realizăm și să facem campanii de informare a bicicliștilor, în care să le prezentăm reglementările. Cel mai important este să protejăm viața oamenilor. Noi conlucrăm cu multe ONG-uri de biciliști. O parte dintre bicicliști vrea să-i dea primarului o imagine proasta. Nu știu de ce, o fi cu Nicușor Dan, habar n-am”, a declarat Ion Dedu, directorul Direcției Transporturi pentru B365.ro.

Cookies