VIDEO Bicicliștii din București arată care este „adevărul despre minciunile lui Oprescu”

de:
18 apr. 2013
0 Afișari
VIDEO Bicicliștii din București arată care este

Primarul Sorin Oprescu a declarat că se opune pistelor pe carosabil deoarece „Nu vreau sa număr morții. Sunt doctor, eu am umblat în ei. O sa fie loviți, te miri, ziua-n amiaza mare”.

Cei de la Comunitatea Bicicliștilor îi răspund, spunând că, potrivit sondajelor, numărul celor care mor din cauza poluării este mult mare mare decât numărul celor care mor în accidente rutiere.

Daca între 2004 și 2009 ar fi fost respectate limitele pentru PM10 (particulele în suspensie care provin în special de la emisiile poluante generate de industrie, trafic şi încălzirea locuinţelor), dintre adulții si copiii sub un an care mor în fiecare an în Bucuresti, peste 800 de adulti și aproximativ 230 de nou-nascuti ar fi putut fi salvați, informează cei de la Comunitatea Bicicliștilor.

”Pistele de bicilete au fost construite între 2006 și 2007 ca să corespundem capitolului Piste de bicicletă în oraș pentru UE”, a spus primarul general.

Bicicliștii demonstrează, cu acte, că pistele pentru bicilete s-au construit în septembrie 2008, în mandatul lui Sorin Oprescu. Tot în mandatul actualului primar s-a construit și a doua tranșa a pistelor, în septembrie 2011.

Sorin Oprescu chiar spune, în propoziția următoare, că pistele s-au construit acum 4, 5 ani. „Și nu s-a mai uitat nimeni că în față e un copac.. ca doar n-a crescut în ăștia 4-5 ani, după au venit primarii de sector și au dat aprobări pe domeniul public pentru florărese,  chioșc de ziare, prin care trece pista de biciletă. Deși n-au voie să facă asta. Unele sunt în regulă… ”, a punctat Oprescu.

Bicicliștii l-au contrazis din nou: nu este niciun traseu să respecte legislația românească, așa că Poliția Rutieră a închis toate traseele din București pe care le-a controlat.

Deși Oprescu spune că le-a explicat bicicliștilor că fără un studiu în intersecție nu va face piste, aceștia demonstrează că  toate pistele pentru biciclisti construite necorespunzator sau ilegal au avut studii platite de PMB.

Legat de costurile pistelor, Oprescu neagă vehement spusele bicicliștilor, cum că primăria dă 150.000 euro pe kilometru și spune că pistele costă 20-21 euro pe un metru liniar.

Totuși, bicicliștii au făcut calcului: conform Administrației Străzilor peste pistele din 2011 s-a platit 10.000.000 euro pentru 70 km piste, adică 150.000 euro / km: mai multe decât a plătit Bulgaria pentru autostradă.

Cookies