Un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice, care purta asupra lui un cuțit cu o lamă de aproximativ 10 centimetri, a fost imobilizat și reținut de o patrulă a Poliției Locale a Municipiului București, în urma unui incident petrecut în plină zi în apropiere de Piața Unirii.
Totul a început astăzi, în jurul orelor prânzului, moment al zilei în care zona Unirii este extrem de aglomerată de fluxul de călători care tranzitează terminalele de transport în comun.
Scena agresiunii s-a desfășurat la capătul liniei de tramvai 32, un punct vital pentru transportul bucureștean.
Conflictul ar fi izbucnit în mod spontan, iar victima a fost o femeie a cărei trotinetă a fost dărâmată de către bărbat.
Sursa video: Poliția Locală a Municipiului București/Facebook
Bărbatul, manifestând un comportament recalcitrant și vizibil afectat de consumul de alcool, a trecut de la agresiune verbală la gesturi fizice, răsturnând trotineta victimei.
Conflictul s-a extins destul de rapid, implicând un al doilea bărbat care se afla în compania agresorului.
Norocul victimei a constat în prezența unei patrule a Poliției Locale a Municipiului București, aflată în imediata apropiere a stației de tramvai 32.
Agenții, aflați în misiune de patrulare și monitorizarea siguranței publice, au auzit zgomotele produse de conflictul spontan și s-au întreptat imediat către locul faptei pentru a clarifica situația și pentru a proceda la legitimarea persoanelor implicate.
Observând apropierea forțelor de ordine, cei doi bărbați au încercat să fugă de la locul incidentului cu tramvaiul.
Polițiștii i-au făcut semn vatmanului pentru a bloca plecarea tramvaiului de pe peron, asigurându-se că cei doi bărbați nu au cale de scăpare.
Odată urcați în tramvai pentru efectuarea controlului, polițiștii i-au identificat cei doi bărbați.
Unul dintre cei doi bărbați, cel care se afla și sub influența băuturilor alcoolice, avea asupra lui un cuțit cu o lamă de aproximativ 10 centimentri.
Individul a fost imediat scos afară din tramvai și imobilizat, fiind eliminate orice riscuri suplimentare pentru ceilalți pasageri sau pentru persoanele aflate pe peron.
Agresorul urmează să fie supus procedurilor legale, fapta sa fiind cu atât mai gravă cu cât a implicat posesia unei arme albe și un comportament antisocial sub influența alcoolului.
Te-ar mai putea interesa și: