VIDEO | Băluță de la PSD și PS4, aproape furios pe Bolojoan, pe care-l compară cu Ceaușescu: Avem o fixație cu deficitul, seamănă cu fixația cu datoria externă

13 feb. 2026
167 afișări
VIDEO | Băluță de la PSD și PS4, aproape furios pe Bolojoan, pe care-l compară cu Ceaușescu: Avem o fixație cu deficitul, seamănă cu fixația cu datoria externă
VIDEO | Băluță de la PSD și PS4, aproape furios pe Bolojoan, pe care-l compară cu Ceaușescu: Avem o fixație cu deficitul, seamănă cu fixația cu datoria externă | Sursa foto: screenshot Hotspot HotNews

Primarul Sectorului 4 și președintele PSD al filialei București, îl compară pe premierul României, Ilie Bolojan, cu Ceaușescu. „Avem o fixație în ceea ce privește sintagma deficitului bugetar. (…) seamănă foarte mult cu fixația pe care Nicolae Ceaușescu o avea pentru plata datorie externe”, a spus Băluță la HotSpot.

Totodată, el a mai spus că Ilie Boloja „nu este racordat la problemele societății” și „are o abordare extrem de autocrată, autoritară”.

Principalele declarații ale primarului Daniel Băluță

  • Daniel Băluță a acordat un interviu la Hotspot în care l-a comparat pe Ilie Bolojan cu Nicolae Ceaușescu. El a spus că există o fixație în ceea ce privește sintagma „deficit bugetar”, asemănătoare cu cea pe care fostul Ceaușescu o avea pentru plata datoriei externe.

„Și vă spun cu foarte multă fermitate lucrul acesta. Chiar în orele acestea ați văzut și în zilele acestea ați văzut o poziție și o poziționare foarte clară a partidului pe care îl reprezint vis-a-vis de oprirea acestei demențe a tăierilor. A remarcat toată lumea în ultima vreme din ce în ce mai multe critici dinspre PSD către premier în condițiile în care PSD-ul e alături de premier la guvernare și lumea își explică cu greu cum poți fi și într-o zonă și în cealaltă zonă în același timp.

PSD joacă în acestă speță rolul pe care trebuie să-l joace și anume acela de protecție a oamenilor. Pentru că și să nu vi se pară foarte dur ceea ce spun în continuare, dar este o realitate. Gândiți-vă și cred că sunteți de acord cu mine că în ultimele luni de zile avem o fixație în ceea ce privește sintagma deficitului bugetar.

Ca om care am trecut prin anul 1989 seamănă foarte mult cu fixația pe care Nicolae Ceaușescu o avea pentru plata datoriei externe. Lucru pe care l-a și făcut ca și domnul Bolojan și fac o comparație extrem de onestă între cele două personalități politice pentru că în ambele situații vocea oamenilor a fost ignorată. Insistența pentru plata datorie externe a dus la prăbușirea puterii de cumpărare, la sărăcirea populației și la prăbușirea regimului.”

  • Jurnalistul Laurențiu Ungureanu l-a întrebat pe edil și cum resimte „diabolizarea primarului”, făcând referire la o declarație a președintelui PSD, Sorin Grindeanu, în care a spus că în ultima perioadă s-a încercat „cu bună știință și aproape prin toate mijloacele diabolizarea primarului din România”.

„Dumneavoastră ați văzut că inclusiv sintagmele folosite pentru programele de dezvoltare locală reprezintă de fiecare dată cuvinte precum pușculița primarilor, pușculița sinecurii sau toate lucrurile astea și nu sunt normale și nu sunt firești. Da, suntem diabolizați pentru că doar administrația publică locală este cea lovită de aceste măsuri.

Și dacă v-ați uitat cu atenție, domnul Bolojan inițial a plecat de la ideea că sunt 300 de mii de angajați în administrația publică locală. Realitatea fiind că erau 130 de mii de angajați, a diminuat fundamental acest volum al personalului, a scăzut exponențial și mă raportez inclusiv la București, nu numai de însuși, alte guverne, finanțarea pentru ceea ce înseamnă primările din România, considerând că acestea aruncă banii pe apa Sâmbetei, lucru care nu este adevărat”, a răspuns Daniel Băluță.

  • Daniel Băluță a mai spus că colegii săi din primărie nu au intrat în grevă marți, însă își arată solidaritatea față de ceilalți angajați din aparatul administrativ.

L. Ungureanu: Ați avut grevă marți în primărie?

D. Băluță: Suntem implicați în proiecte extrem de importante pentru România, pentru că în sectorul 4 am absorbit 5 miliarde de euro banii europeni lucrăm la magistrala M4 de Metro, cea mai mare investiție din România de astăzi, 3,5 miliarde de euro, lucrăm la planșeul Unirii, lucrăm la spitalul de pneumologie, lucrăm la 30 de unități școlare, iar deadline-ul pe care îl avem pentru finalizarea acestor proiecte, celor mai multe dintre ele, este luna august 2026, ca atare, data care marchează sfârșitul PNR-ului, ca atare nu ne permitem niciun fel de secundă de întârziere.

De aceea în mod efectiv nu am intrat în grevă, suntem solidari cu colegii noștri ei din țară, dar în ceea ce privește responsabilitatea și respectul pe care trebuie să-l avem, față de bucureștini și față de românii în general, ne obligă să călcăm accelerația și să facem tot ceea ce se omenește posibil pentru a respecta termenele.”

  • La întrebarea „ Aveți parteneri în PNL?”, Băluță a răspuns că orice fel de dialog în afară de cel cu președintele PNL, Ilie Bolojan, ar însemna o lipsă de onestitate.

„De aceea, dacă Partidul Național Liberal dorește o schimbare de strategie, asta o poate face exclusiv din interior. În niciun caz nu este oportun, nu este moral ca Partidul Social Democrat să aibă… (…)

Jurnalist: Deci nu există discuții cu ceea ce se poate numi taberele anti-Ilie Bolojan din interiorul PNL? Nu există
niciun fel de discuție?

Pentru că asta presupune o lipsă de onestitate. O lipsă de onestitate, acest tip de dialog vă asigur că nu există. Mai mult decât atât, și prin prestația pe care inclusiv la Consiliul General am avut-o, am luptat împotriva unei astfel de abordări.

De ce spun asta? Pentru că, de exemplu, primarul general a vrut să folosească Consiliul General pentru a-și regla conturi, pentru a face răfueli politice. De ce spun asta? Societatea de Transport București, respectiv Termoenergetica, sunt conduse de șase ani de colegi de-ai dânsului Partidului.”

 

Cookies