VIDEO | Băluță, atitudine tot mai pregnantă de candidat la PMB, în scenariul cu Nicușor Dan președinte. „Orașul ăsta nu mai poate exista în granițele actuale….”

24 mart. 2025
692 afișări
VIDEO | Băluță, atitudine tot mai pregnantă de candidat la PMB, în scenariul cu Nicușor Dan președinte.
VIDEO | Băluță, atitudine tot mai pregnantă de candidat la PMB, în scenariul cu Nicușor Dan președinte. "Orașul ăsta nu mai poate exista în granițele actuale...." | Sursă foto: Facebook/Daniel Băluță, Nicușor Dan/ INQUAM Photos Alberto Grosescu

Într-un interviu oferit de Daniel Băluță, primarul din S4 a transmis că orașul trebuie să fie extins, iar zonele limitrofe, precum Berceni, Jilava sau Chiajna, trebuie să devină parte din București. De asemenea, acesta îl acuză pe Nicușor Dan, actualul primar general, că, ocupat fiind cu campania electorală, a uitat să se preocupe de oraș.

Daniel Băluță susține că orașul trebuie să fie extins 

În cadrul unui interviu, Daniel Băluță și-a prezentat viziunea pentru comunele și orașele ce se află la marginea Capitalei.

Băluță spune că, la momentul actual, Bucureștiul este prea mic pentru numărul mare de locuitori pe care îi are. Astfel că, actualele granițe nu permit dezvoltarea infrastructurii:

Orașul asta nu poate să mai existe în actualele granițe. E un lucru despre care nu vorbește nimeni. Nu putem să generam infrastructură în spațiul extrem de îngust pe care îl avem. Suntem prea mulți pentru un spațiu așa de mic, el trebuie extins, orașul trebuie extins către comuna Berceni, către Jilava, către Chiajna. 

Întrebat dacă propune ca aceste comune să devină parte din Capitală, Băluță transmite că, în viziunea sa, integrarea acestora este oraș este o necesitate, nu doar o dorință sau o propunere:

Este obligatoriu. Veți vedea că mai devreme sau mai târziu vom ajunge în acest punct. Când comuna Berceni sau Popești-Leordeni se vor numi București, ala este punctul în care trebuie să ajungem, nu zonă metropolitană. Ele trebuie să fie parte integrată din București. 

Daniel Băluță a explicat că aceasta este singura modalitate prin care zonele limitrofe ale Capitalei pot fi dezvoltate corespunzător:

Este o oportunitate de a urbaniza corespunzător zonele respective, de a crea centuri verzi la periferia orașului. Este un model pe care nu l-am inventat eu. 

Este o necesitate, nu e nici vis, nici dorință.

De asemenea, edilul îl acuză pe Nicușor Dan că ignoră problemele importante din Capitală, fiind ocupat cu promovarea din cadrul campaniei electorale:

Când alții dorm sau merg să se filmeze la frizer, lucrurile utile, necesare și urgente ale Bucureștiului sunt total ignorate.

În ultima vreme, Daniel Băluță a fost extrem interesat de problemele Bucureștiului, fiind tot mai vocal când vine vorba despre chestiuni precum Planșeul Unirii.

În cadrul alegerilor locale din 2024, au existat voci din PSD care au considerat că Daniel Băluță ar fi fost cel mai potrivit candidat al partidului pentru funcția de primar al Capitale. Deși la momentul respectiv se considera ca acesta avea o problemă de comunicare, există posibilitatea ca, în situația în care Nicușor Dan ar câștiga alegerile prezidențiale din 2025, actualul primar din Sectorul 4 să candideze pentru PMB.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies