Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a transmis că se fac activități de regenerare urbană în cartierul Tineretului. Vor fi sensuri unice și se refac marcajele rutiere.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că s-au început activități de regenerare urbană și în cartierul Tineretului, pentru ca întregul areal să fie mai curat, mai ordonat, mai verde și mai bine pus în valoare. Anunțul a fost dat pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că primele lucrări aici vizează: reorganizarea circulației în sens unic și refacerea marcajele rutiere. Muncitorii au mers deja la locație pentru a se ocupa de intervenții.
De asemenea, aceștia vor începe refacerea aleilor, plantarea de noi copaci, reamenajarea spațiilor verzi și completarea gardurilor vii. Băluță a spus că este vorba de „un refresh complet al domeniului public”.
Mai jos este un video rezumativ cu primele intervenții în cartierul Tineretului:
| Sursa video: Daniel Băluță – Facebook
În cursul zilei de azi, Băluță a transmis că au început înscrierile pentru programul „Vara în Grădiniță” din Sectorul 4. Acestea au fost deschise pentru părinții care vor ca cei mici să participe la diferite activități pe parcursul verii 2026.
Cei interesați trebuie să știe că acest program funcționa pe toată durata lunilor iulie și august, în intervalul orar 08:00 – 17:00. Băluță a precizat că înscrierile se fac în această perioadă. Acestea se pot face direct în cadrul grădinițelor pe care cei mici le frecventează în prezent.
Anul acesta, în program sunt incluse patru unități de învățământ care vor fi deschise pe timpul verii pentru cei mici. Iată care vor fi: Grădinița „Dumbrava Minunată” și Grădinița nr. 62, în luna iulie, iar în luna august, alături de Grădinița nr. 62, va fi deschisă și Grădinița „Înșirate Mărgărite”. Edilul de sector a adăugat că unitățile de învățământ vor putea primi până la 1.000 de copii, într-un mediu cald, sigur și plin de activități creative pentru cei mici.