Primăria Sectorului 2 a anunțat că au fost începute lucrările de reparații la pasajele pietonale din zona Obor. La acest moment, echipele de muncitori intervin pe partea cu Calea Moșilor, în apropiere de rond.
Pasajele pietonale aflate în zona Obor din Sectorul 2 nu au mai fost reparate de zeci de ani, fapt ce reprezintă un risc pentru siguranța celor care le utilizează. Pentru a remedia această situație, PS2 a demarat un proiect pentru repararea acestora:
De peste 20 de ani aceste pasaje pietonale nu au mai fost reparate temeinic. Au beneficiat doar de renovări superficiale. Pentru siguranța oamenilor este însă necesar să intervenim riguros.
Astfel că, la acest moment lucrările se află în plină desfășurare, iar administrația publică a anunțat ca e este stadiul acestora. Se intervine pe partea cu Calea Moșilor, iar primul pas presupune eliminarea infiltrațiile de apă, ca mai apoi să se poată interveni în subteran. .
Pentru realizarea acestui lucru, echipele de muncitori se ocupă de decopertarea unui planșeu aflat la suprafață, loc de unde provin aceste infiltrații. După decopertare:
Primăria Sectorului 2 a informat și care sunt pașii următori pentru reparare pasajelor. Astfel că, după reparațiile efectuate la suprafață, urmează:
Administrația publică a transmis:
👨👩👧👦 Investiția este esențială atât pentru siguranța oamenilor, cât și pentru a reda funcționalitatea, confortul și estetica acestor două pasaje intens circulate.
Pasajele pietonale din zona Obor sunt folosite zilnic de un număr foarte mare de bucureșteni. Pietonii le utilizează atât pentru a traversa arterele principale, cât și pentru accesul către stațiile mijloacelor de transport public în comun existente în zona respectivă.
PS2 a transmis și un clip în care se poate vedea care este stadiu lucrărilor din zonă. Iată imaginile: