Mai multe persoane care au lipit, pe mai multe panouri pentru plata parcării albastre din București, în iulie 2025, stickere ce conțineau coduri QR false au fost depistate de polițiști. Acestea sunt cercetate într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals informatic și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 6 noiembrie 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în București și în județul Teleorman, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals informatic și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Poliția Capitalei a fost sesizată, în data de 24 iulie, cu privire la faptul că, pe mai multe panouri informative destinate efectuării plăților pentru parcarea autoturismelor, din Sectorul 1, au fost aplicate stickere ce conțineau coduri QR diferite față de cele originale.
În momentul în care șoferii încercau să achite taxa de parcare prin scanarea respectivului cod QR, erau redirecționați către un link ce solicita introducerea datelor bancare ale cardului.
Polițiștii, ajunși la fața locului, au identificat mai multe panouri informative pe care erau aplicate stickere conținând coduri QR lipite peste cele originale. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Din cercetări s-a aflat că, în data de 19 iulie, două persoane, ajutate de alte două, cele din urmă asigurând zona și punându-le la dispoziție un autoturism cu care s-au deplasat la locul faptei, ar fi lipit coduri QR din hârtie autoadezivă peste cele originale de pe panourile destinate plății parcării.
Totodată, s-a stabilit că respectivele coduri QR redirecționau către un website ce imita pagina companiei de parking. Bănuiții încercau să colecteze astfel numerele de înmatriculare și a detaliilor instrumentelor de plată.
Trei persoane din cele patru implicate au fost depistate.
În vederea administrării probatoriului, astăzi, 6 noiembrie 2025, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județul Teleorman.
Astfel, au fost depistate cele două persoane bănuite de săvârșirea faptei, una dintre ele aflându-se în prezent arestată în Belgia, pentru fapte similare.
Cu privire la cele două persoane care au oferit sprijin, menționăm faptul că a fost depistată una dintre ele, față de cealaltă sunt efectuate activități în vederea depistării și luării măsurilor legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals informatic și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Sursa video: Poliția Română