A apărut cea mai festivă mașină din țară, și nu, de această dată nu este vorba despre camionul Coca-Cola. Un BMW a fost împodobit mai ceva decât bradul din casele bucureștenilor și a fost scos la o tură prin nămeți. Din păcate pentru proprietar, polițiștii au fost Grinch din această poveste și l-au amendat și i-au luat certificatul de înmatriculare.
Deși ne separă exact o lună de ajunul Crăciunului, un șofer de BMW a intrat deja complet în spiritul festiv și și-a decorat din bară în bară autoturismul cu instalație de lumini întocmai ca cea pe care oamenii și-o pun în brad, în geamuri, pe balcoane sau în curți, după caz.
Este vorba despre un șofer din Vâlcea, acesta filmându-și „capodopera” și postând-o pe rețelele de socializare. Desigur, în videoclip instalația care a fost montată dintr-o bară într-alta arată bine, putem doar să ne imaginăm cum ar arăta noaptea în mijlocul nămeților, însă din păcate instalația nu este și conformă cu legea.
Astfel, șoferul de 25 de ani a fost oprit sâmbătă de un echipaj de poliție din cadrul Poliției Județene Gorj în timp ce circula pe Drumul Național 67 C, și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii și a primit și o amendă, potrivit Gorj Online
„La data de 23 noiembrie 2024, poliţişti din cadrul Poliţiei Novaci au identificat în trafic un autoturism care circula pe DN 67 C Rânca şi avea montate pe caroserie lumini de tip led, neomologate, ce se aflau în funcţiune în timp ce se deplasa”, au transmis polițiștii.
Potrivit legii, montarea luminilor „de altă culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare decât cele omologate”, este interzisă prin articolul 13 din H.G numărul 1391/2006. Prin urmare, șoferul BMW-ului festiv a fost amendat cu 1.320 de lei și certificatul de înmatriculare a autoturismului a fost reținut de agenții de poliție.