Este oficial! Marți dimineață, 12 noiembrie, ninge în București: avem parte de prima ninsoare din acest sezon rece. Să nu vă închipuiți că e „iadul alb” așa cum se anunță în plin sezon la televizor, dar avem parte de fulgi de zăpadă amestecați cu ploaie.
Meteorologii au anunțat încă de ieri că vremea din București rămâne rece și este foarte posibil să avem parte de lapoviță, însă nu ne așteptam să avem parte de prima ninsoare.
Potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea din Capitală rămâne închisă și rece. Astăzi, 12 noiembrie 2024, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, însă în această dimineață avem parte trecător și de lapoviță, cât să bifăm „prima ninsoare din București”.
Vântul este prezent și el și va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă din Capitală va fi de 5 – 6 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 1 – 2 grade Celsius. Noaptea vor fi condiții de ceață.
Meteorologii ne spun cum va fi vremea la munte azi, 12 noiembrie 2024:
Temperaturi maxime și minime în țară, marți, 12 noiembrie:
Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi să nu plece la drum dacă nu au anvelope de iarnă:
Înainte de a pleca la drum, sfătuim conducătorii auto să se informeze cu privire la condițiile meteo-rutiere și restricțiile de trafic din zonele în care urmează să se deplaseze, să nu pătrundă pe tronsoanele de drumuri închise și să-și echipeze autovehiculele cu anvelopele de iarnă, dacă vor parcurge zone unde carosabilul este acoperit de zăpadă, gheață sau polei, anunță Centrul Infotrafic.