Primăria Capitalei a a transmis bucureștenilor că o pasăre dintr-o specie protejată, salvată zilele trecute din zăpadă de un polițist local, a fost readusă în natură după ce a primit îngrijiri medicale. Este vorba despre Corcodelul mare.
Primăria Capitalei a anunțat că o pasăre dintr-o specie protejată, salvată zilele trecute din zăpadă de un polițist local, a fost readusă în natură. Corcodelul mare a fost tratat de specialiștii de la Fundația Visul Luanei și eliberat pe Lacul Tineretului.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.
A fost readusă în natură și și-a luat zborul. Frumoasa pasăre, salvată din zăpadă de Ștefan, colegul de la Poliția Locală a Municipiului București, este din nou liberă.
Acum trei zile, am dus-o la Fundația Visul Luanei, cu care colaborăm în astfel de cazuri, veterinarii i-au îngrijit leziunea superficială pe care o avea la picior, iar ieri și-a luat zborul de pe Lacul Tineretului
Delta Văcărești, de unde se presupune că a zburat, are ochiurile de apă înghețate și cum Corcodelul Mare are nevoie de un luciu întins de apă, pentru a-și putea lua zborul, s-a găsit unul în proximitatea fostei sale case.
Corcodelul este o specie protejată, astfel că i-a fost pus un inel de identificare, pentru a-l avea în atenție, în caz că va avea din nou parte de o aterizare forțată. Facem bine, a transmis PMB.
Sursa video: PMB/Facebook
Pasărea a fost găsită în stare de epuizare de un polițist, care a observat că nu mai putea zbura din cauza unei răni la un picior. Corcodelul mare a fost preluat și transportat la Fundația Visul Luanei.
Medicii veterinari au constatat că rana nu era gravă și au aplicat tratamentul necesar. După câteva zile de recuperare, pasărea și-a revenit.