Cristian Popescu Piedone a devenit președintele ANPC în luna februarie, dar acum acesta a declarat motivul pentru care a ales această „menire” și de ce este atât de implicat. Devotamentul îl demonstrează pentru că urmează chemarea dată de la Dumnezeu.
Actualul președinte ANPC a făcut o serie întreagă de controale în mai multe domenii de consum, după spusele lui. Acesta a închis zeci de locații, ca restaurante, brutării, cluburi, chiar și magazine de bijuterii. Toate ar fi fost justificate prin probe, dar motivația lui este de ordine divină.
Fiecare control este urmat de o postare detaliată pe pagina lui oficială, pe Facebook. În cea mai recentă, fiind în urma unui control la mai multe cluburi din centrul vechi, pe care le-a închis, Piedone a scris și un mesaj mai amplu despre motivația lui de a face aceste controale. Să nu spună lumea că o face pentru vizualizările de pe rețelele sociale.
Președintele ANPC scrie că lucrează în interesul cetățenilor și face orice fel de muncă doar pentru oameni, ghidându-se după spusele și lecțiile Domnului.
Oameni buni, merg înainte pe drumul hărăzit de Bunul Dumnezeu! Lucrez așa cum știu să lucrez: în interesul cetățeanului. Indiferent pe unde am trecut, am muncit cum am putut pentru cetățeanul care m-a creat, m-a protejat la ananghie și m-a iubit așa cum a vrut să mă iubească, a scris Piedone.
De la jumătatea mesajului, nu ne dăm seama dacă este un text ca oricare altul al lui Piedone sau un text provenit dintr-o campanie electorală precipitată. Această bucată de mesaj pune în prim-plan că el lucrează pentru cetățeni și pentru că vrea să li se respecte drepturile, sună cunoscut stilul discursului.
Împreună cu colegii mei de muncă, lucrăm să protejăm drepturile tuturor cetățenilor României! Vrem ca cetățeanul să mănânce curat, peste tot în țară! Vrem ca cetățeanul să fie respectat, măcar, pentru prețul pe care îl plătește la achiziția unui produs, ori a unui serviciu, a scris Piedone.
Cristian Popescu Piedone a scris că merge pe drumul ales de Dumnezeu și că știe ce înseamnă nedreptate. Poate face referire la un eveniment de săptămâna trecută, în urma căruia poate pierde șefia ANPC.
Vineri, Curtea de Apel București a respins contestația lui depusă împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate care l-a acuzat de conflict de interese, anul trecut. Decizia nu este definitivă. Din cauza acestei acuzații, acesta poate pierde actuala sa funcție de președinte ANPC.