VIDEO | A crescut ritmul lucrărilor de pe Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord. Stadiul fizic este de aproape 70%. Ce condiție ar trebui pentru deschiderea circulației

21 iul. 2026
1083 afișări
VIDEO | A crescut ritmul lucrărilor de pe Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord. Stadiul fizic este de aproape 70%. Ce condiție ar trebui pentru deschiderea circulației
VIDEO | A crescut ritmul lucrărilor de pe Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord. Stadiul fizic este de aproape 70%. Ce condiție ar trebui pentru deschiderea circulației | Sursa foto: Capturi de ecran/Horațiu Cosma - Facebook

Horațiu Cosma, secretar de stat al Transporturilor, a transmis că lucrările de pe Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord avansează bine. Stadiul fizic este de aproape 70%.

Constructorii au avansat pe traseu

Horațiu Cosma, secretar de stat al Transporturilor, a fost în vizită la lucrările de pe Lotul 1 al Auotstrăzii Bucureștiului A0 Nord. Acesta a vorbit cu muncitorii de aici.

Demnitarul a publicat un videoclip cu informațiile noi pe pagina sa de Facebook. A fost pe șantierul între Corbeanca și Bâcu. El a spus că lucrările de aici avansează bine.

Potrivit lui Cosma, șantierul a avansat în ultimele două luni. Șantierul a ajuns la aproximativ 70% stadiu fizic. Secretarul de stat a precizat că pe primii 8,5km dintre Corbeanca și Mogoșoaia, autostrada are deja asfalt așternut cap-coadă, podurile sunt gata.

În același timp, lucrările adiacente sunt într-un stadiu avansat.

Dacă ritmul actual se menține, până la finalul lunii august acest segment va fi finalizat, ceea ce ar însemna continuitate pe A0 Nord între DN1A Mogoșoaia și DN2 Afumați, a spus Cosma.

Ce condiție ar fi

În același mesaj, secretarul de stat a spus că este o condiție pentru deschiderea circulației. El susține că CNAIR trebuie să avizeze soluția de descărcare provizorie a traficului pe DN1A la Mogoșoaia propusă de constructor. Conform lui, sensul giratoriu definitiv este inclus în proiectul centurii Buftea și nu va putea fi realizat la timp pentru a permite deschiderea acestui sector.

Demnitarul e de părere că lucrările de pe celălalt tronson al L1, între Mogoșoaia și A1 Bâcu, ar putea fi gata  fpână la sfârșitul acestui an. Deși termenul contractual a fost prelungit până în primele luni ale anului 2027.

Podurile și pasajele sunt într-un stadiu avansat, terasamentele sunt aproape de finalizare, asfaltarea a început, iar lucrările rămase au o complexitate redusă. Există toate premisele tehnice pentru ca acest obiectiv să fie terminat mai devreme decât termenul contractual, a mai adăugat el.

Lotul 1 al A0 Nord este construit de asocierea de constructori Retter-Pizzarotti.

| Sursa video: Horațiu Cosma – Facebook

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies