Videanu pus să returneze 1,3 milioane euro Primăriei Capitalei

de:
26 sept. 2011
1 Afișari
Videanu pus să returneze 1,3 milioane euro Primăriei Capitalei

Fostului edil i se reproşează că a utilizat în mod nejustificat sume de bani din bugetul Primăriei, scrie antena3.ro. Videanu şi cei 12 funcţionari ai Primăriei sunt acuzaţi de o serie de nereguli în procedurile de achiziţie a mai multor lucrări în Capitală, plăţi nejustificate, precum şi întocmirea necorespunzătoare şi incompletă a documentaţiei de achiziţie. Decizia instanţei a avut la bază un  raport al Curţii de Conturi din 2008.

Potrivit raportului, cea mai mare pagubă a fost realizată prin achiziţionarea, în 2007, a unui teren de 10.000 de metri în localitatea Mihăileşti, din judeţul Giurgiu, la o valoare de aproape cinci ori mai mare decât preţul de piaţă. Terenul era destinat construirii unui adăpost pentru câini.

Adriean Videanu consideră că este nevinovat, mai ales că modalitatea de achiziţionare a terenului din Mihăileşti a fost verificată de mai multe instituţii ale statului.

Liderul democrat liberal mai spune că a atacat decizia la Curtea de Apel.

Cookies