Victorie pentru Steaua, după revenirea lui Laurenţiu Reghecampf

de:
07 dec. 2015
0 Afișari
Victorie pentru Steaua, după revenirea lui Laurenţiu Reghecampf

Steaua s-a impus, duminică, la Pitești, scor 2-0, în meciul cu CS „U” Craiova, în runda a 21-a a Ligii I. Meciul s-a disputat la Pitești și a fost primul jucat de „militari” sub conducerea lui Laurențiu Reghecampf, aflat la al doilea mandat de antrenor. Campioana en-titre a dominat jocul, dar a marcat abia pe final, datorită unei execuiții de excepție a lui Papp, șut de la 35 de metri, în minutul 81, și Tade (83), scrie evz.ro.

„Am încercat să facem ce am lucrat în ultimele 2-3 zile, dar mai avem nevoie de timp. Astăzi trebuie să ne bucurăm de victorie. Se poate şi mai bine, trebuie să încercăm să jucăm din ce în ce mai bine. Nu ne interesează ca Tade să ajungă golgheter, el trebuie să joace pentru echipă. A fost o atmosferă plăcută şi sunt sigur că prin evoluţiile noastre vom aduce şi mai mulţi spectatori la stadion. Am avut doi jucători suspendaţi, săptămâna viitoare vom avea alţi trei. Am făcut un pas important astăzi şi vom merge la Constanţa să câştigăm cu Viitorul. Ne interesează să intrăm în play-off cu o diferenţă cât mai mică faţă de contracandidatele la titlu”, a spus Reghecampf la Digi Sport.

Cookies