ARHIVA B365

Victor Ponta respinge proiectul de AUTONOMIE a UDMR: NU plătesc votul ungurilor

„Şi cred că şi iniţiatorii ştiu foarte bine că PSD, ca probabil şi celelalte partide, am văzut poziţia d-lui Iohannis care, de altfel, face parte dintr-o minoritate ca şi maghiarii, că a spus clar că nu-l susţine. Cred că este un moment electoral lansarea în timpul campaniei electorale a lui Hunor Kelemen”, a spus premierul la Adevărul live, scrie obiectiv.info.

În opinia premierului „lecţia cu Scoţia a fost înţeleasă de toată lumea”.

„Şi cred că experienţa Kosovo este încă o experienţă care n-a fost digerată la nivel european, a apărut Crimeea, avem după Abhazia şi Osetia în Georgia, iată avem o nouă Transnistrie sau Abhazie în Donetsk. Cred deci că datoria statului român, un stat modern, un stat care respectă şi care protejează minorităţile, este de a lucra împreună cu reprezentanţii acestor minorităţi. Şi UDMR-ul este reprezentantul legitim, pentru că au fost votaţi la mai multă descentralizare, la mai multă competenţă în ceea ce priveşte viaţa comunităţii, dar nu putem să mergem pe o pantă care în final nu ne poate aduce decât dezbinare”, a argumentat premierul.

El a precizat că nu a văzut în detaliu proiectul de autonomie şi că nu a existat „nici măcar o discuţie”.

„Cred că putem arăta tuturor minorităţilor şi în primul rând comunităţii maghiare, care este cea mai numeroasă, şi am fost acum o săptămână am fost la Cozmeni, graniţa dintre Covasna şi Harghita, şi am spus foarte clar – toate şcolile din România beneficiază de microbuze, beneficiaţi şi dvs., toate localităţile din România beneficiază de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii locale, iată contractele, toate regiunile şi judeţele din România beneficiază de mai multă descentralizare, de fapt acel proiect al guvernului care a fost oprit la Curtea Constituţională ducea foarte mult spre ideea de descentralizare. Deci sunt total de acord cu ideea de descentralizare, cu mai multă putere pentru aleşii locali, indiferent din ce judeţ sunt. Există o limită peste care nu cred că cineva va trece. Ştiu că dl Iohannis de exemplu spune pe bună dreptate – eu reprezint o minoritate, o sa mă voteze maghiarii, dar eu sper şi cred că domnia sa nu va înţelege prin acest vot ‘hai să plătim acel vot’, nu se va întâmpla lucrul ăsta”, a menţionat şeful Executivului.

Reacția Monicăi Macovei: „Ponta este un laș și inconștient care nu știe ce înseamnă siguranța națională.”


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button