ARHIVA B365

Victor Ponta îl reclamă din nou pe Băsescu la Curtea Constituțională

Sesizarea pe care o face Victor Ponta la Curtea Constituțională se referă la reprezentarea României la Consiliul European de la Bruxelles. Anterior, Curtea a decis în favoarea lui Traian Băsescu, într-un caz asemănător.

Traian Băsescu a declarat luni că nu a dorit să îl delege pe premierul Victor Ponta la Consiliul European, deoarece acesta nu ar fi făcut față.

Şeful Guvernului cere judecătorilor Curţii, într-o scrisoare, să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de faptul că şeful statului îşi „arogă atribuţii şi competenţe” care aparţin Guvernului, având în vedere că a decis să reprezinte el România la o reuniune a Consiliului European în care problemele de pe agendă ar fi trebuit susţinute de către Guvern, au arătat sursele citate pentru MEDIAFAX.

Premierul nu contestă dreptul preşedintelui de a reprezenta România, ci modul „discreţionar şi arbitrar” în care a ales să colaboreze cu Guvernul şi Parlamentul, fără să ceară elemente de mandat şi fără să se consulte cu acestea.

El cere Curţii să constate că preşedintele trebuia să delege prim-ministrului atribuţiile de reprezentare a ţării la reuniunea Consiliului European din această săptămână, cu argumentul că problemele de pe agendă ţin în totalitate de atribuţiile Guvernului, şi arată că în Constituţie nu există prevederi care să confere „dreptul exclusiv” al preşedintelui de a reprezenta România la astfel de reuniuni.

Premierul i-a cerut recent şefului statului mandat de reprezentare la Consiliul European din 26-27 iunie, menţionând că temele care vor fi abordate la reuniune se înscriu în atribuţiile Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că va participa la Consiliul European din 26-27 iunie, având în vedere obligaţiile constituţionale, hotărârea CC, dar şi tematica reuniunii, căreia, datorită experienţei în probleme europene, îi va „face faţă mult mai bine”.

Şeful statului a precizat, în conferinţa de presă susţinută luni la Palatul Cotroceni, că i-a răspuns premierului Victor Ponta că nu îi dă mandat să participe la Consiliul European din 26-27 iunie şi că va participa el.

„Premierul mi-a solicitat mandat să participe la Consiliul European din 26-27 iunie. Astăzi, l-am anunţat că nu îi dau mandat de participare. Voi participa eu, având în vedere obligaţiile constituţionale, pe de o parte, hotărârea Curţii Constituţionale, pe de altă parte, dar şi tematica căreia, cu certitudine, datorită experienţei pe care o am în probleme europene, îi voi face faţă mult mai bine”, a anunţat preşedintele.

El a adăugat: „Am avut cu dânsul o experienţă, când l-am trimis la Consiliul pe Energie şi nu a putut susţine Nabucco”.

Şeful statului s-a referit şi la faptul că premierul „s-a plâns la Parlament că nu i-a dat mandat de participare la Consiliu”.

„Vreau să fie foarte clar, preşedintele României nu are nevoie, în mod legal, de mandat de la prim-ministru, nici măcar nu poate funcţiona aşa ierarhia în stat”, a precizat Băsescu.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button