Victor Ponta, după ce Vanghelie, Geoană şi Şova au fost excluşi din PSD: „Avem drumuri diferite”

de:
27 nov. 2014
1 Afișari
Victor Ponta, după ce Vanghelie, Geoană şi Şova au fost excluşi din PSD:

„Prima decizie adoptata în şedinţă a fost organizarea forumurilor principale de conducere, Consiliu National si Congres in primavara lui 2015.”, a declarat Victor Ponta.

El a adăugat totodată că „E nevoie de timp ca noul proiect 2015 – 2019 sa fie construit, noua echipa de lideri, tot ce inseamna proiecte politice, oameni. Actuala conducere va asigura conducerea pana in primavara, cand la congres nu doar se va alege o echipa sau unii vor fi realesi, ci se va decide asupra proiectului politic in urmatorii cinci ani.”

El a anunţat totodată că PSD rămâne la guvernare:

A doua decizie a fost legata de asumarea sau nu a guvernarii. Cu o singura abtinere, s-a decis ca am primit mandat foarte clar de a guverna tara, am avut unele rezultate foarte bune, si atunci in formula noua a USL, PSD, UNPR, PC si PLR, alaturi de minoritati ne dorim sa prezentam in Parlament o formula restructurata de guvern si bugetul pe 2015. Am luat act si stiam de decizia UDMR, o respect.

Premierul Victor Ponta a declarat totodată că în „formula nouă a USL”, lansată în 14 noiembrie, se doreşte prezentarea în Parlament a unei variante retructurate de Guvern şi a bugetului pe 2015.

Referitor la noul proiect de grațiere colectivă, pregătit de un deputat,care ar urma să fie depus la finalul acestei sesiuni legislative.

Am vazut ieri ca s-a reactivat tema amnistiei. Evident ca nu ne apartine si nu o sustinem. Trebuie sa fim mult mai clari in exprimare pentru a nu lasa loc de interpretare.

Coruptie – am platit un pret important, in special la prezidentiale, din imaginea creata ca protejam persoanele corupte, iar PSD va avea un viitor daca prin actiunile noastre vom arata foarte clar ca nimeni nu e protejat, ca nimeni nu poate fi mai presus de lege.
Vor fi multe momente punctuale in care orice fel de ezitare sau tendinta ca lucrurile sunt de la sine intelese trebuie schimbate.
Imaginea de partid al baronilor e un lucru pe care, daca nu il schimbam, poate vom castiga alegeri locale, dar niciodata prezidentiale. 

În ceea ce priveşte faptul că Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost EXCLUŞI din PSD, până la Congresul partidului:

Trei colegi pe care, nu doar eu, ci majoritatea covarsitoare a colegilor, cu doua voturi improtiva, au considerat ca trebuie sa ne despartim drumurile.
Geoana, Vanghelie si Sova au primit o sanctiune de excludere din partid. Avem drumuri diferite.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a admis, joi, că el a propus excluderea din partid a senatorului Mircea Geoană,  dar a evitat să răspundă întrebărilor privind motivele care l-au determinat să facă această propunere.

Cookies