Victor Ponta a cedat: „Facem alegeri în colegiul lăsat liber de Dan Voiculescu”

de:
14 feb. 2013
0 Afișari
Victor Ponta a cedat:

Întrebat de jurnalisti daca isi mentine pozitia conform careia nu ar mai trebui organizate alegeri partiale in colegiul din Sectorul 4, ramas vacant dupa demisia lui Dan Voiculescu din Senat, in conditiile in care liderul PNL, Crin Antonescu, sustine o opinie contrara, Ponta a raspuns : „Nu, nu o mai mentin”.

El a explicat ca ideea de la care a pornit a fost ca si asa sunt prea multi parlamentari si ca, pe masura ce devin locuri vacante, sa nu mai fie organizate alegeri, astfel incat, treptat, sa fie redus numarul de parlamentari.

„Am vazut ca unii au strigat acum ca e dreptul nu stiu cui… domnul Antonescu a spus ‘dom’ne, sa nu creada cei de la PDL ca nu vrem sa facem alegeri’. Noi tocmai am avut alegeri partiale si am castigat 6 din 6, cu totul, iar PDL, care tipa foarte tare ca vrea alegeri in colegiul din Sectorul 4, a luat vreo 5%. Facem alegeri si in colegiul din Sectorul 4, si in eventuale alte colegii… daca asa se considera ca este bine, OK. Am cedat eu si facem alegeri, dar sa nu le para rau celor care au strigat foarte tare ca vor alegeri. Am vazut o groaza de amatori ingrijorati ca nu. Facem, poate cand o sa ia 2-3% s-ar putea sa zica de ce nu m-au sprijinit pe mine in idee. USL oricum este in continuare favorit si in Bucuresti si cred ca vom castiga acest mandat fara mari probleme, dar era ideea mea sa incercam sa nu mai ramanem 590 si cati sunem, pe masura ce se elibereaza. E in regula, facem alegeri”, a spus Ponta, conform hotnews.ro.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că opinia sa politică este că nu ar mai trebui organizate alegeri parţiale în colegiul din Sectorul 4 vacantat în urma demisiei lui Dan Voiculescu din Senat, el apreciind că motivul ţine de numărul mare de parlamentari existent deja. Antonescu, însă, l-a contrazis: „E normal să aibă loc alegeri în colegiul lui Dan Voiculescu”.

Senatorul Dan Voiculescu (PC) şi-a anunţat, în ianuarie, demisia din Parlamentul România- la o săptămână după ce şi-a depus jurământul pentru noul mandat, motivându-şi gestul prin faptul că în ultima perioadă au existat „speculaţii” cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica „actul de justiţie” în cazul dosarului său.

Cookies