ESENTIAL

Victimele exploziei de la Petromidia au fost transferate în străinătate. Cîțu: Trebuie demarată procedura UPDATE

Cei doi bărbați care au suferit arsuri în urma exploziei de la Petromidia, de vineri, au fost transferați luni în străinătate. Florin Cîțu a declarat că „cel mai probabil”, transferul urmează să fie făcut luni.

Update: Cele două victime care au suferit arsuri în urma exploziei de la rafinăria Petromidia au fost transferate în Germania. Pacienții erau internați la Spitalul Floreasca, potrivit unui comunicat al MApN.

Luni, la ora 11:00, o aeronavă militară i-a transferat la o clinică de specialitate, în Germania, din Baza 90 Transport Aerian, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni.

Pacienții au fost monitorizați pe timpul zborului de o echipă de medici din cadrul UPU-SMURD Bucureşti şi Ministerului Apărării Naţionale.

Știre inițială: Premierul Florin Cîțu a anunțat într-o postare pe Facebook că, în urma intervenției sale, cei doi bărbați care au suferit arsuri în urma exploziei de la Petromidia, urmează să fie transferați în străinătate.

Șeful Guvernului a subliniat că un „singur lucru” este extrem de important, și anume: pacienții să aibă parte de cel mai bun tratament.

Recomandăm și: Explozie la rafinăria Petromidia. UPDATE: Bărbatul dat dispărut, găsit mort VIDEO

Victimele sunt internate la Spitalul Floreasca. Florin Cîțu a spus că sâmbătă s-a interesat de starea celor doi bărbați care au suferit arsuri grave în urma exploziei de vineri de la rafinăria Petromidia.

„Am discutat atât cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, cât și cu secretarul de stat, Raed Arafat. Am solicitat să beneficieze de cea mai bună îngrijire în țară, iar dacă transferul lor în străinătate este o soluție mai bună, trebuie demarată procedura.”, a declarat Florin Cîțu.

Medicii sunt de acord cu transferul pacienților

Acționarul majoritar al rafinăriei Petromidia, KMG International, a făcut un anunțat prin care transmite că cei doi bărbați care au suferit arsuri în urma exploziei de la Petromidia, internați la Spitalul Floreasca din București, urmează să fie transferați la o clinică din străinătate. Transferul se realizează cu sprijinul autorităților, iar familiile victimelor sunt de acord cu acesta. De asemenea, medicii sunt de acord cu transferul pacienților în străinătate.

Prin intermediul unui comunicat, KMG International a transmis că, în urma evaluărilor făcute de medicii de la Spitalul Floreasca, starea celor doi bărbați răniți este stabilă, cu arsuri pe aproximativ 35% din suprafața corpului.

Duminică dimineață medicii și-au dat acordul pentru transferul pacienților.

„Colegul de 27 de ani internat în Constanţa a început să meargă şi se recuperează rapid după intervenţia chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa estimează că acesta va fi externat în perioada următoare”, precizează comunicatul companiei.”, a mai transmis compania prin intermediul comunicatului, conform Digi24.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button