Victima lui Alexandru Vișinescu povestește cum l-a înfruntat: Torționarul a trimis-o la „neagra”

„Am fost arestată la 19 ani pentru fapte comise la 16 ani. Am fost ridicaţi 29. Am fost într-o noapte ridicaţi, duşi la securitate şi încerca să se facă un lot, să se dea un nume. Foarte mutle loturi au fost create de securitate. Aresta 1-2 şi îi întreba cu cine au mai vorbit şi făcea un grup de 20 de persoane. Pâne ne punea de acord, ne băteau pe toţi. Erau confruntări. La securităţi a fost ceva de nu se poate spune. Nu aveai aer, lumină indirectă, fără bec, fără sobă. Acolo, a început ancheta care a durat un an şi o lună. Asta însemna presiune fizică, presiune morală. După un an au reuşit să înjghebe lotul şi ne-au trimis în judecată. Am primit de la 20 de ani în jos. Eu am primit 6 ani condamnare. Ne rugam la Dumnezeu să scăpăm de securitate să ne facem pedeapsa, crezând că ne facem pedeapsa, neştiind că e doar o prelungire a securităţii. Fiecare închisoare din România avea câte o închisoare mai mică care se numea „neagra” care mereu avea un locatar. Era o celulă fără geam, cu apă pe jos. Intrai dezbrăcat şi desculţ stăteai acolo”, îşi aminteşte Dumitrescu, scrie realitatea.net.

Femeia a ajuns apoi la Jilava unde se făcea trierea. Aici l-a întâlnit prima dată pe Vişinescu.

„La Jilava, l-am întâlnit pe Vişinescu. Şi vine şi mă întreabă: „Câţi ani ai?”. Eu, crezând că mă întreabă de vârstă, îi spun că 20. Şi a început să mă înjure că ce condamnare mare. Mi-am dat seama şi i-am zis că am 6, dar nu îi fac. Mi-a zis că mă gândesc că vin americanii. Iar eu îi spun că mai mult se gândeşte el la ei decât mine. Nu a zis nimic. A plecat. Peste 10 minute, m-a luat şi m-a băgat la „neagra”. A doua zi m-au scos. Apoi am plecat la Mislea„, îşi aminteşte Dumitrescu.

Între timp, la Mislea a fost numit director Vişinescu: „Apare Vişinescu director. El nu mă mai ţinea minte, la câte a înjurat el. Mă vede la un moment dat discutam cu o doamnă pe care a început să o înjure că era soţia unui fost ministru. Apoi m-a văzut că eram cu fusta mea. Eram cu zeghea, dar aveam fusta. Zice: „Tu de ce nu eşti în uniformă naţională”. M-am luat cu mâinile de zeghe şi i-am zis: „Dacă asta e uniformă naţională, halal naţie”. Atât mi-a fost. În 10 minute am fost la neagra”.

„Făceau percheziţii să nu furăm aţă şi ace. Eu am lucrat la maşina de cusut. Este jenant, nici nu îţi vine să crezi că ai trecut prin asemenea umilinţe. Nu e vorba de durerea fizică, e vorba de umilinţa ca atare”, mai povesteşte Dumitrescu.