ARHIVA B365

Vicepreședintele CE: Programul de asistență financiară cu România- „deraiat”, dar nu suspendat

 În urma misiunii de evaluare din iunie, care, la nivel tehnic, nu s-a finalizat cu succes, experții Comisiei au redactat un raport care a fost prezentat, marți, 14 iulie, în Consiliul Afaceri Economice și Monetare (ECOFIN), informează HotNews.ro. 

Până în acest moment, se discută inclusiv posibilitatea suspendării programului înainte de termen (care va expira oficial în septembrie). Dombrovskis a mentionat că, deși în Romania au avut loc multe progrese semnificative (creștere economică, o serie de reforme implementate) programul este „off-track”, pentru că modificările fiscale creează îngrijorări. 

Concret, măsuri precum reducerea TVA la 19% și alte reduceri de taxe vor cauza o creștere a deficitului bugetar la circa 3% în 2016. Această situație complicată nu este de natură să transmită încredere piețelor, în contextul în care acordul expiră în septembrie, mai precizează Valdis Dombrovskis.

Prin urmare, Comisia Europeană recomandă României să utilizeze timpul rămas, în mod eficient, și să facă, în continuare, reformele necesare. 

La rândul său, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat, pentru TVR, la plecarea de la ECOFIN, că singura discuție rămasă neclarificată, împreună cu Comisia Europeană, este impactul Codului Fiscal.

„Mi-am exprimat intenția ca toate angajamentele noastre să rămână în picioare, acordul nu se suspendă și sperăm ca, până la finalul lunii septembrie, toate angajamentele să fie îndeplinite”, a spus Eugen Teodorovici.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button