Viaţa de familie în Bucureştiul secolelor trecute. Cum s-a ajuns la „generaţia cu cheia de gât”

Viaţa de familie din Bucureştiul secolului XXI reprezintă doar o continuare firească a manifestărilor similare din secolele anterioare, subliniază antropologul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, într-un articol publicat pe blogul muzeului.

„S-au schimbat doar accesoriile cotidiene, importate şi adaptate gusturilor fiecărui individ sau fiecărei colectivităţi, de la legislaţie la comportament.”, subliniază antropologul.

FAMILIA ÎN BUCUREŞTIUL SECOLULUI XIX

Majuru a reconstituit viaţa de zi cu zi a familiei bucureştene din sexolul XIX, pe baza unor descrieri făcute de pictorul ardelean Barabás Miklós.

Astfel, întreaga familie „era foarte cultă”, fiicele şi mama vorbeau limba română şi limba greacă- ultima fiind limba de salon a aristocraţiei române. Vorbeau însă şi franceză, italiană şi chiar maghiară, cea din urmă limbă fiind învăţată de acestea de la slujnicele şi doicile lor unguroaice. Tinerele luau lecţii de pictură şi pian.

Totodată, caracteristice pentru Bucureştiul de la începutul secolului XIX erau familiile de origine etnică diferită.

„Dacă nu la prima generaţie, la următoarele aveau loc astfel de schimbări – a căror cultură era foarte bogată şi diversificată, de la cunoaşterea limbilor de circulaţie în Europa la cele folosite curent în spaţiul valah, româna şi greaca, ultima înlocuită treptat, la începutul secolului al XIX-lea, cu franceza.”, explică Adrian Majuru.

Acesta aminteşte totodată ce scria Ionescu Gion, în 1899, despre prezenţa străinilor în Capitală:

„Oraşul mişună de oameni, ţărani, negustori români şi greci; apoi venetici aciolându-se pentru totdeauna în Bucureşti, alături de cîţi-va rătăciţi Francesi şi Italiani. „

„Importul de modernitate ca model instituţional, social, cultural şi imaginar nu s-a petrecut numai prin preluare şi imitare, ci mai degrabă prin permanentizarea unei coexistenţe plurietnice, a multiculturalismului în societatea bucureşteană. Fără aceaste realităţi, Bucureştii nu ar mai fi avut trăsăturile unui oraş cosmopolit după 1900”. adaugă sursa citată.

VIAŢA DE FAMILIE ÎN SECOLUL XX

Conform antropologului, tatăl, ca pilon al familiei, a dominat prin atitudinea şi poziţia sa orice imagine de la începutul secolului XX.

foto: muzeuldefotografie.ro

foto: orasulmemorabil.ro

„În 1900 , bucuria de a fi în sânul familiei era împărtăşită de toţi membrii acesteia, pe când, 50 de ani mai târziu, copiii sunt lăsaţi pe seama unui pedagog, ca element de creare a „omului nou”. 

Căsătoriile erau de, cele mai multe ori, aranjate, în societatea bună a Capitalei, dar, după cum a precizat sursa citată în cadrul conferinţei „Viaţa ta la… 1900”, despre care B365.ro a povestit AICI,  tinerii îşi întâlneau viitoarea soţie în Parcul Cişmigiu, de cele mai multe ori, în jurul vârstei de 20 de ani. Însă, până să vorbească cu ea, ar fi trebuit să-i convingă însoţitorul că este om de ispravă şi, mai ales, părinţii. 

foto: muzeuldefotografie.ro

Conform sursei citate, între anii 1890 şi 1940 nu au fost înregistrate diferenţe majore între generaţiile unei singure familii. Schimbările se produc însă din 1950, prin ideologizarea educaţiei şi a vieţii de familie. Astfel, dacă înainte familia era micul univers al fiecăruia, anonimatul blocului a schimbat ulterior intimitatea familiei, prin expunerea ei unor „consumatori de ocazie”, vecinii.

„Rezultatul firesc al acestei schimbări de atitudine socială a fost copilul şi adolescentul cu cheia de gât.”, adaugă Adrian Majuru.