BAZAR

Cele mai bune trucuri anti-mahmureală

Ciorba de potroace, zeama de varză acră sau, pe principiul cui pe cui se scoate, o porţie mică de alcool după dezmăţul de seara dinainte, sunt cele mai cunoscute remedii anti-mahmureală ale românilor. Deşi sunt utilizate frecvent, fiind rezultatul înţelepciunii populare bahice transmise peste secole de la un chefliu la altul, asta nu înseamnă însă că sunt şi eficiente.

În cazul primelor două, ele sunt valabile doar pentru reducerea senzaţie de greaţă de a doua zi, nu şi pentru durerile de cap şi senzaţia de sfârşeală, explică pentru B365.ro medicul Cristian Oană.

Din perspectivă medicală, vindecarea mahmurelii reprezintă acţiunea enzimei alcool-hidrogenază, sintetizată de organism, de a neutraliza alcoolul consumat. Unele persoane sintetizează enzima din abundenţă, iar altele mai puţin, ceea ce face ca cele din prima categorie să fie băutoare de cursă lungă, iar cele din urmă să cadă sub masă de la primele pahare.

Deşi nu poate fi tratată complet, mahmureala poate fi atenuată, iar doctorul Oană expune câteva trucuri. După o noapte udată din belşug cu băuturi alcoolice, se înregistrează o scădere a glicemiei şi o creştere a osmolarităţii serului (indice al hidratării organismului, bazat pe concentraţia de substanţe chimice din sânge). În consecinţă, persoanele chinuite de mahmureală ar trebui să consume dulciuri şi să bea cantităţi mari de apă, pentru a-şi readuce organismele la normal.

Mai mult, apa poate fi consumată, din belşug, chiar în timpul petrecerii sau înainte de culcare. Dacă între fiecare două pahare de băutură este intercalat unul de apă, beneficiul este dublu: pe de-o parte cantitatea de alcool din organism este diluată, iar deshidratarea este mai blândă, iar pe de alta, petrecăreţii ajung într-un final să consume o cantitate mai mică de alcool.

Un alt remediu popular printre cheflii este o aspirină sau un Nurofen luate chiar înainte de culcare, însă valoarea lor este nulă din punct de vedere medical, atât aspirina cât şi ibuprofenul conţinut de faimoasa ”pastilă-minune” fiind anti-inflamatoare. Din contră, combinaţia de alcool şi anti-inflamatoare poate fi extrem de periculoasă pentru cei care suferă de gastrită sau probleme similare ale stomacului, putând duce, în cazuri extreme, la ulcer perforat, spune Cristian Oană. De altfel, ficatul obosit de alcool nu poate de multe ori să metabolizeze pastilele.

În ceea ce priveşte metoda ”cui pe cui se scoate”, medicul atrage atenţia că ea este specifică dependenţilor de alcool. La ei se întâlneşte fenomenului tremuratului matinal, o formă de sevraj, care poate fi anihilat de consumul unei cantităţi mici de alcool. Această ”vindecare” are însă un preţ ridicat: respectivele persoane sunt afundate tot mai tare în patima alcoolismului.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button