Veşti excelente pentru medicii rezidenţi şi profesori

de:
25 feb. 2014
0 Afișari
Veşti excelente pentru medicii rezidenţi şi profesori

Potrivit raportului Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea drepturilor salariale ale personalului bugetar pentru anul 2014, precum şi promovarea unor măsuri legislative prin care să se prevadă menţinerea unor măsuri fiscal-bugetare care şi-au încetat aplicabilitatea la 31 decembrie 2013.

Totodată, se reglementează acordarea unei burse de rezident în cuantum lunar de 670 de lei pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat cu un salariu brut lunar mai mic de 3.000 de lei. De asemenea, se prevede majorarea cu până la 10% a salariilor personalului didactic din învăţământului preuniversitar şi universitar cu o vechime în învăţământ de până la 6 ani.

Potrivit unui amendament al vicepremierului Liviu Dragnea, prin excepţie de la prevederile art. 1, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcţiile de demnitate publică alese de la nivelul administraţiei publice locale, indemnizaţiile se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru 284/2010, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în anexa nr. I – funcţiile de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale la Legea 284/2010, cu modificările ulterioare, cu valoare de referinţă de 600 de lei, scrie romaniatv.net. 

Pentru persoanele ale căror indemnizaţii stabilite pentru luna iunie 2014 sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii 284 se menţine în plată cuantumul indemnizaţiilor avute. Pentru consilierii locali şi consilierii judeţeni, indemnizaţiile de şedinţă prevăzute în Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali se stabilesc prin aplicare la indemnizaţiile corespunzătoare primarilor, primarului general, preşedinţilor consiliilor judeţene stabilite conform prevederilor legale în vigoare pentru luna decembrie 2013.

În motivarea amendamentului se arată că pe baza acestei iniţiative vor creşte salariile unui număr de 6.339 de aleşi locali după cum urmează: primarii/viceprimarii de comună cu 44,4% – 50,1%, primarii /viceprimarii de oraş cu 8,7% – 16,6%, viceprimar de municipiu categoria II/primar de municipiu categoria I şi II cu 1,4% – 7,2%, primarul general cu 5,5%. Potrivit motivării amendamentului, nu cresc salariile pentru 261 de aleşi locali deoarece au salarii mai mari decât cele rezultate din aplicarea Legii nr.284/2010 – preşedinţii/vicepreşedinţii de consilii judeţene/viceprimari generali, primarii/viceprimarii de municipii reşedinţă de judeţ şi viceprimarii de de municipiu categoria I.

Cookies