Veşti bune! Primăria S 4 cumpără cinci ventilatoare pulmonare pentru Spitalul Matei Balș

de:
30 mart. 2020
0 Afișari
Veşti bune! Primăria S 4 cumpără cinci ventilatoare pulmonare pentru Spitalul Matei Balș

România, ca și multe alte țări din lume, se luptă de mai bine de o lună cu noul coronavirus care a îndepărtat familiile, tinerii își văd bunicii, părinții și chiar copiii de la geamul casei sau prin intermediul telefonului, și care a luat până în prezent viața a cel puțin 40 de persoane. Iar numărul crește de la zi la zi. În războiul pandemic care parcă nu are niciun sfârșit au luat parte, la nivel de Capitală, toate primăriile de sector.

Unul dintre exemple poate fi chiar Primăria Sectorului 4 care a comandat cinci ventilatoare pulmonare de ultimă generație ( FALCO 202 EVO), pe care le donează Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr.Matei Balș”. Primul a sosit și a intrat deja pe mâinile medicilor.

Totodată, Primăria Sectorului 4, prin Consiliul Local al Sectorului 4, a aprobat acordarea unui sprijin financiar în valoare de 100.000 de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București în vederea achiziționării de echipament pentru protecția personalului spitalicesc. Tot către „Bagdasar Arseni” vor fi direcționați încă 510.000 de lei, ce vor acoperi costul aparaturii și testelor pentru diagnosticaresea în vederea determinării agentului viral de tip COVID -19.

Mai mult decaât atât, având în vedere evoluția situației epidemiologice în Municipiul București și creșterea numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus, Primăria Sectorului 4 a creat o unitate specială formată din angajații S.C. ADP 4 pentru dezinfectarea spațiilor publice .

Aceasta este formată din 350 de oameni dotați cu echipament de protecție (mască, combinezoane, mănuși, botoșei), care vor opera un număr de 60 de autoutilitare echipate special pentru acest tip de activități (inclusiv pompe de mare presiune). Totodată, în funcție de specificul fiecărui loc în care se execută dezinfecția, aceștia vor putea folosi și unul dintre cele peste 70 de atomizoare.

„E timpul ca oamenii să stea în case și să lase autoritățile să muncească. Să muncească și să lupte așa cum nu au mai făcut-o niciodată. Soluția pe care o folosesc angajații de la salubritate este peroxidul de hidrogen, substanță ce nu e toxică nici pentru oameni, nici pentru mediu sau pentru animale. Sunt convins că vom învinge acest virus dacă fiecare dintre noi își va înțelege rolul și-l va urma cu strictețe – oamenii acasă, iar noi, autoritățile, la lucru, pentru oameni!”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

După ce săptămâna trecută, la nivelul sectorului a fost demarată cea mai mare campanie de dezinfecție a străzilor și trotuarelor, angajații ADP S4 au intervenit și la dezinfectarea scărilor și aleilor de bloc, locurilor de joacă și spațiilor verzi din apropierea locuințelor.

„Pentru această operațiune, 80 de echipe speciale, dotate cu atomizoare și alte echipamente specifice vor acționa pe raza Sectorului 4, pentru a dezinfecta scările și aleile de bloc, locurile de joacă și spațiile verzi din apropierea locuințelor. Acestora li se vor adauga 60 de autospeciale și alte 40 de echipaje dotate cu echipamente ce pulverizează în aer substanțe dezinfectante, pe bază de peroxid de hidrogen – apă oxigenată pe românește -, non-toxice și prietenoase cu mediul înconjurător”, a declarant Marian Goleac, directorul general al S.C. ADP S4.

Cookies