Vești bune pentru bucureștenii afectați de explozia din Rahova: Primele 4 familii s-au mutat în apartamente, anunță Bujduveanu

20 oct. 2025
1233 afișări
Vești bune pentru bucureștenii afectați de explozia din Rahova: Primele 4 familii s-au mutat în apartamente, anunță Bujduveanu
Vești bune pentru bucureștenii afectați de explozia din Rahova: Primele 4 familii s-au mutat în apartamente, anunță Bujduveanu. Sursa foto: Stelian Bujduveanu/Facebook

Primele 4 familii care au fost afectate de explozia din blocul din Rahova s-au mutat în apartamente, iar aici vor sta „pe termen mediu și lung”, anunță Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei.

Bucureștenii au fost mutați în zone sigure și bine conectate din oraș, anunță edilul.

S-au mutat în apartamente primele 4 familii afectate de explozia din Rahova

După explozia puternică de vineri, 17 octombrie 2025, din Rahova, Stelian Bujduveanu anunță că, azi, 20 octombrie, primele 4 familii care au fost afectate de tragedie s-au mutat în apartamente pe termen mediu și lung.

Apartamentele sunt complet mobilate și utilate și sunt situate în zone sigure și bine conectate ale Bucureștiului.

Primarul general interimar al Capitalei a făcut anunțul într-o postare pe pagina de Facebook, la ora 17:34:

Primele 4 familii afectate de explozia din cartierul Rahova s-au mutat în apartamente pe termen mediu și lung, complet mobilate și utilate, situate în zone sigure și bine conectate ale Capitalei.

Cu ajutorul Asociației Habitat for Humanity România, aceste patru familii – dintre cele mai grav afectate, unele având membri care au fost răniți sau internați în spital – au primit un acoperiș deasupra capului, sigur și decent, în care să poată începe să-și reconstruiască viețile.

Vești despre celelalte familii

Stelian Bujduveanu mai anunță că, în paralel, au fost începute procedurile pentru identificarea și închirierea locuințelor în care urmează să fie mutate și celelalte familii.

De asemenea, municipalitatea a primit oferta din partea Asociației Părinți Salvatori care pune la dispoziția persoanelor afectate de explozie 3 apartamente pe termen mediu și lung.

Alți 111 bucureșteni sunt cazați în patru hoteluri, iar 384 de persoane au beneficiat până în prezent de consiliere și sprijin personalizat.

Administrația Străzilor București a intervenit prompt și a ridicat toate mașinile afectate — aproximativ 15 autoturisme, a mai spus primarul.

Totodată, Bujduveanu a ținut să mulțumească tuturor organizațiilor nonguvernamentale și voluntarilor implicați care, încă de vineri, au fost alături de oamenii afectați.

Cei care doresc să ajute pot dona aici:

  • ❗️Cont de donații (RON)
    RO24CITI0000000825024433
    Fundația World Vision România
    Mențiune: „Fond de urgență explozie Rahova”

Această mobilizare arată că Bucureștiul nu este doar un oraș, ci o comunitate unită și solidară, care are grijă de oamenii săi.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies