ARHIVA B365

Vești bune pentru bucureșteni: În 2022 se va circula pe toată centura Capitalei

„V-am invitat să vedeţi stadiul şantierelor din Bucureşti. Marea majoritate sunt la început de drum. Unul a început acum 11 zile, două acum trei săptămâni, iar restul sunt mai vechi – unul în mai anul acesta şi unul este mai vechi. Potrivit contractelor aflate în derulare şi reanalizate în cazul Domneşti, anul 2022 ar trebui să fie anul în care toate pasajele şi secţiunile de centură să fie puse în trafic. Mai puţin A0, la care se va mai lucra şi în anul 2023. În 2022 se va circula pe toată centura. Eu sper că în 2022 în vară. Excepţia va fi legătura cu DN7”, le-a spus Mariana Ioniţă jurnaliştilor, care au însoţit-o în vizita sa de lucru pe şantierele de pe centură.

În ceea ce priveşte Pasajul de la Mogoşoaia, şeful CNAIR s-a declarat mulţumită de modul în care se desfăşoară lucrarea şi a dat asigurări că se fac eforturi pentru a se scurta la o lună perioada de restricţii în zonă, care va vor obtura traficul.

„Sperăm să scurtăm la maxim o lună această perioadă. Constructorul ne-a promis că se va mobiliza şi, dacă reuşeşte să îşi mai facă şi o angajare de forţă de muncă, care din nefericire în zona Bucureşti este din ce în ce mai puţină, va lucra şi în perioada de seară şi chiar pe timpul nopţii, cât vremea o va permite”, a menţionat ea.

Lucrările la secţiunea de centură care leagă DN2 cu autostrada Soarelui (A2) nu merg aşa cum ar trebui.

„Sunt şi probleme care ni se datorează nouă, companiei, şi anume cele privind maturitatea documentaţiei care se scoate la licitaţie, adică nu au fost identificate toate utilităţile în mod corespunzător, şi acum este o perioadă în care antreprenorul trebuie să le identifice în aşa fel încât să le mutăm, dar în acelaşi timp are şi anumite zone unde ar putea avea un front de lucru mai mare şi, din păcate, frontul de lucru nu este cel corespunzător. Se lucrează doar în zona Pasajului Cernica, în aşa fel încât stadiul fizic este de doar 2%. Ei ne-au promis că undeva la început de octombrie vor începe bine. Noi sperăm că vom avea o toamnă bună, ca să ne permită – vara ne-a ajutat foarte mult, păcat că nu am fost noi gata cu documentele mai devreme, ca să fi început din primăvară şantierele cu adevărat”, a explicat Ioniţă.

La Pasajul Olteniţa lucrează firma Itinera din Italia.

„Ei au primit autorizaţia acum trei săptămâni, iar ordinul de începere acum două săptămâni. Sunt la început, se lucrează la organizarea de şantier. Acum fac doar nişte prospecţiuni pe zona de lucrare pentru devierea de utilităţi. Deci, şantierul cam în două săptămâni sperăm să înceapă şi acolo”, a arătat ea.

Directorul CNAIR s-a declarat mulţumită de modul în care se execută lucrările la Pasajul Berceni şi la tronsonul 2 din autostrada A0.

„Sunt foarte mulţumită de modul în care se lucrează pe Pasajul Berceni şi pe lotul 2 a autostrăzii A0. Acolo proiectele au început în cazul A0 acum 11 zile, în cazul Berceni acum două săptămâni. La Pasajul Berceni, stadiul fizic apare că este 3%, dar eu nu cred că este 3%, pare mai mare. Noi suntem foarte mulţumiţi de modul în care lucrează firma Selina. S-a mobilizat exemplar din primele zile. A primit autorizaţia tot acum trei săptămâni şi ordinul de începere a lucrărilor tot de două săptămâni. Pe tronsonul 2 al autostrăzii A0, unde lucrează o firmă din Turcia, avem o surpriză plăcută. Am avut un contract potrivit căruia antreprenorul trebuia în luna octombrie să termine proiectarea. Am discutat cu dânşii, pentru că este o firmă pentru prima dată în România – la fel ca şi la Itinera şi la Tirrena Scavi, care-s pentru prima dată în Bucureşti – ne-am gândit că ar fi bine să le dăm un răgaz să se organizeze. Şi am zis dacă ei încep în octombrie şi se organizează în două luni deja am pierdut. Şi atunci i-am rugat – şi au fost foarte constructivi – să identifice secţiunea pe care noi o aveam expropriată pe care s-o înceapă cu două luni mai devreme, ca ei să aibă timp să se organizeze cu utilaje, să-şi caute subantreprenori (…) Ieri le-am dat şi lor vestea bună – au fost primiţi banii de exproprieri de la MFP şi le-am trimis în conturi potrivit Legii exproprierii la persoanele care urmează a fi expropriate, urmând ca în maximum 30 de zile să se facă deciziile de expropriere. Aşa încât, în prima parte a lunii octombrie, vor primi autorizaţie pentru tot tronsonul 2, lotul 2. Pentru lotul 1, ieri ne-au predat proiectul tehnic, este în analiză la Unităţile de Implementare de Proiect şi în CTE (Consiliului Tehnico-Economic al Companiei – n. r.) şi eu sper să termine mai repede de octombrie proiectarea”, a explicat ea.

În privinţa stadiului fizic al Pasajului de la Domneşti sunt, însă, nemulţumiri.

„Aici este o nemulţumire generală asupra stadiului acestei lucrări, care trebuia să fie de mult terminată. Eu am găsit-o cu nimic pe ea. Am discutat cu firma Straco, cred că ne-am văzut de vreo 20-30 de ori, atât pe Cheţani, cât şi aici. M-am văzut şi cu potenţialii subcontractanţi ai lor, i-am convins să intre ca şi subcontractori şi aşa a început şi acest şantier”, a precizat şeful CNAIR.

În opinia Marianei Ioniţă, în 2022 se va circula pe toată centura Capitalei, poate chiar în vară.

„Excepţia va fi legătura cu DN7. La lotul 3 din A0 din nefericire suntem un pic întârziaţi. Au fost nişte sincope în proiectare. Lucrează acum proiectanţii antreprenorilor la declaraţia de proiectare, care a avut foarte multe observaţii din partea Consiliului Tehnico-Economic al Companiei şi sperăm, conform declaraţiilor dânşilor, să fim gata cu proiectul tehnic tot în cursul lunii octombrie. Aici avem o întârziere. Li s-au aplicat şi nişte penalităţi. Aveau termen luna mai şi, conform ultimelor discuţii, undeva în luna octombrie – noiembrie am putea avea proiectul tehnic, dar i-am putea vedea în teren. Am putea să îi vedem în teren anul ăsta dacă reuşim să dăm autorizaţii. Eu zic că am putea, dar depinde de proiectul tehnic şi dacă vremea ne permite ca în noiembrie să începem şi aici măcar o decopertare şi un pic din lucrare. Dacă nu, anul viitor, în prima parte”, consideră Ioniţă.

În ceea ce priveşte legătura DN7 – A1, şeful Companiei de Drumuri a menţionat că se face o expertiză tehnică în cursul acestei săptămâni, iar în cealaltă se adjudecă pentru ofertantul desemnat câştigător.

„Termenul pentru efectuarea expertizei este de trei luni, deci undeva la sfârşitul anului o să avem rezultatele. Am discutat cu directorul regional din Bucureşti, care şi-a asumat să facem în regie proprie o parte a lucrărilor şi pasajul peste calea ferată îl scoatem la licitaţie. Cu asta, sperăm ca undeva la final de 2022 să zicem că se circulă omeneşte şi pe zona Bucureştiului”, a adăugat aceasta.

Referitor la centura A0, aceasta are alt termen de finalizare, respectiv 2023.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button