Veste proastă pentru şoferii bucureşteni: Pasajul Pipera va fi inaugurat abia peste o lună

de:
13 ian. 2012
0 afișări
Veste proastă pentru şoferii bucureşteni: Pasajul Pipera va fi inaugurat abia peste o lună

Șoferii care circulă prin nordul Capitalei mai au de suportat restricţii de trafic încă o lună, cel puţin. Atât mai durează până când Pasajul Pipera va fi deschis circulaţiei. Asta în condiţiile în care, lucrările ar fi trebuit finalizate încă de la sfârşitul anului trecut. „M-am consultat cu cei de la Infrastructură şi am decis să mai aşteptăm o lună, o lună şi ceva până să deschidem pasajul. Mai sunt de terminat localele (n.r. bretelele laterale de lângă pasaj). Și nu putem inaugura pasajul până nu vor fi gata”, a precizat primarul general, Sorin Oprescu.

Între timp, au fost montate panourile fonoabsorbante, au fost trasate marcajele rutiere pe pasaj, iar la sol s-au montat şi semafoare.

Proiectul vizează lărgirea la şase benzi a şoselei Pipera (faţă de două câte sunt în prezent), între Calea Floreasca şi calea ferată Bucureşti – Constanţa şi constructia unui pasaj prin care să se realizeze supratraversarea bulevardului Barbu Văcărescu şi a Căii Floreasca.

Întreaga lucrare are o lungime de 1.520 metri, între care o porţiune de 470 de metri va fi ocupată de pasajul denivelat peste Barbu Văcărescu şi Calea Floreasca.

Supralărgirea Şoselei Pipera costă acum 143 de milioane de lei, cu 37,78 de milioane de lei mai mult faţă de costul stabilit iniţial, majorare care s-a făcut în 2011, prin intermediul unui act adiţional, semnat pe 15 februarie 2011.

Cookies