Veronica Micle și Mihai Eminescu și momentelor lor de iubire la București. De câte ori au făcut dragoste în oraș?

Veronica era negricioasă și firoscoasă, Mihai era scundicel și păros

Adică aveau defecte destule. Dar, unul în ochii celuilalt se pierdeau. Veronica avea doi copii cu soțul Miclea și se bănuiește că ar fi împărtășit propriul frupt și lui Caragiale. Adică Veronica, fată de moașă și de cizmar, soție la 14 ani și mamă de foarte de tânără, se bănuiește că știa multe din ce nu știa Mihai. Sau multe din lucrurile simple, firești, intime în jurul cărora Mihai Eminescu făcea versuri și piruete. Da, vorbim de amor.

Dar, oricât am invoca fizicul, ceea ce ne place este dragostea aceasta plină de spirit dintre cei doi. Pentru că Veronica și Mihai n-au trăit cu pasiune fruptul, ci neatingerea lui, jocul din jurul fruptului. Să nu se înțeleagă că n-au făcut dragoste ca îndrăgostiți ce erau, dar numărul drăgostelelor lor e de râs astăzi. Mulți dintre biografi numără de câte ori s-a-ntâmplat. De atâtea ori la Iași, uite, după moartea lui Micle, și aici, lângă București, lângă Gară. Hei, se spune că cei doi au avut chiar un copil.
Dar mai mult, să fim serioși, Mihai Eminescu a făcut piruete în jurul fruptului.

Eminescu n-a prea avut condiție materială. Și asta contează. Și Veronica nu putea fi dusă oriunde

Ce sordid s-o plimbe prin hoteluri, ce nepermis gest ar fi fost. Ce cearceafuri ar fi putut acoperi rușinile?
Știindu-se de pe la Viena din întâmplările trecătoarei boli a Veronicăi și studiile fragile ale lui Eminescu, revăzându-se la Iași, au păstrat mult timp taina unor săruturi cel mult furate prin culise.

Veronica de plumb să fi fost și să nu trăiască pasiunea, văzându-se în „Zadarnic sterge vremea”, „Venin si farmec”, „Iubind in taină”, „Eu număr, ah!, plangând”, „Ce șoptești atât de tainic”. Fiindcă femeia, dragilor, își trăiește fruptul în adâncul minții ei. Acolo se coace orgasmul, acolo se îndrăgostește și tot acolo vroiește.

Fruptul nu este doar repetarea mecanică a unui număr infinit de acte, nu, dragilor, e plăcerea nesfârșită că ești unică, ești adorată, că imaginea ta este eternă. Dăruiești fruptul sau nu, ce sălbăticie, ce minune, ce revelație, dar primul lucru pe care Veronica l-a făcut a fost să trăiască cum nimeni n-a trăit: ea negricioasă, el păros și asta să nu conteze.

“M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire … Far-a comite, doamnă, păcatul moștenit…”

Femeia aceasta, ca toate femeile din lumea asta, a știut să-și citească bărbatul, Mihaiul, să-l pună la locul lui. Să-i dea suflu poetic, să-și ridice potrivit fustele pentru ea, dar mai ales să-i dea mereu neliniștea. Veronica se regăsea în neliniștea lui Mihai. N-avea cum altfel. Avusese o liniște de-o viață, un bărbat bătrâior și universitar cu tabieturi, murise.

Acum nu vroia decât să cunoască nu fruptul neapărat, cu orice preț, ci neliniștile bărbatului. Și, oricât ar spune unii și alții, Mihai se simtea în voluptatea lui bine cu aceste neliniști. Mihai iubea neliniștea, e-n firea poetului. Fruptul, fruptul nu i-ar fi adus nici el liniște. Nu-l vedem mare amorez pe Mihai. Nu-i știm lungimile intime, dar așa cum îl citim, destinul lui era neliniștea. Nu, nu toți creatorii sunt așa. Condiția era doar a lui Eminescu.

“Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire.” (scrisoare a lui Eminescu pentru Veronica)

“Momoți”, “Momoțelul”… Pe cât de mititică era, pe atât de perfidă?

Nu. Uităm acest detaliu al femeii care-și face o imagine a sa, a acestui împreună în adânca ei nemurire. Veronica și femeia privește spre această “icoană”, spre acest ditamai Frupt dintâi al minții sale. Deci, nu știu de câte ori or fi făcut dragoste cei doi, dar știu cu Veronica de multe ori a sărutat cu pasiune icoana, stelele, cerurile, imaginația revărsată asupra sa. Așa-s femeile? Nu știu cum sunt femeile. O bănuiesc pe Moți pentru că-l avea pe Emin.

Nota B365.ro: Prin alte locuri prin București, după alte povești, cu Eugen:

• Uța Răgălie, măturătoare, mamă, bogătană în mahalaua Silvestrului din București, care și-a ucis Cornelușul cu pușca de vânătoare
• Zaraza. Povestea femeii adorate în București, cândva. Să-ți spun eu câți au plâns nebuni după ea și câți au murit
• Cum de e București un oraș periculos