Vernisajul expoziției „Perspective romane”, miercuri la Muzeul Țăranului Român

de:
02 iun. 2015
0 afișări
Vernisajul expoziției

Seria dialogului fotografic româno-italian continuă la Muzeul Național al Țăranului Român, pentru al treilea an consecutiv, expoziția de anul acesta fiind dedicată Zilei Naționale a Italiei. După Peisajele credinței și Gesturi care ne leagă, iată-ne în fața unui dialog inedit. Asta, pentru că, Perspective romane este, la prima vedere, doar un monolog fotografic, exclusiv italian, anunță organizatorii printr-un comunicat de presă.

La o privire mai atentă și mai adâncă, dialogul între Italia și România este acum mai viu ca oricând, am spune chiar că e vorba de un dublu dialog. Primul este cel dintre Roma și fotograful român, îndrăgostit iremediabil de ea și care o surprinde în diversele ei ipostaze emblematice.

Cel de-al doilea este purtat de Roma cu publicul român, căruia îi sunt supuse privirii imagini, pentru unii cunoscute, pentru alții închipuite sau neștiute, dar care poartă, toate, pecetea unică, inconfundabilă, a orașului eternității.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până pe 21 iunie 2015, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.

Cookies