ȘTIRI

Vernisaj ~ Portret/Atelier – Iconarii

Iconarii invitaţi au un traseu interesant, atât din unghiul meşteşugului, cât şi din perspectiva contextului în care ei s-au format şi au lucrat. De la studii de artă, la descoperiri şi dezvoltări autodidacte, de la tentaţia picturii occidentale, la descoperirea autenticităţii trăite a icoanei ortodoxe, drumul lor dezvăluie căutări şi reconstituiri personale ale meşteşugului Icoanei.

Ca şi în seriile precedente, portretul iconarului va fi dublat de atelierul său, într-o construcţie expoziţională mai apropiată demersului eseului şi al experimentului.

Finisajul expoziţiei – desfăşurat în cadrul Zilelor Muzeului Ţăranului – va fi însoţit de lansarea celor trei caiete Portret/Atelier şi de un concert de muzică psaltică, susţinut de Grupul Nectarie Protopsaltul, în ziua de 16 septembrie, la ora 17:30.

Grupul Nectarie Protopsaltul este unul dintre cele mai prestigioase coruri de muzică bizantină din România. Fondat în 2001 şi condus în primii ani de Valentin Gheorghe, Grupul este dirijat din 2008 de Sabin Preda, lector la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Grupul a înregistrat până acum 9 CD-uri şi a susţinut zeci de concerte, singur sau ca invitat în festivaluri (Festivalul Archaeus, Festivalul de Muzică Veche, Târgul Iconarilor şi al meşterilor cruceri de la Muzeul Ţăranului, Romania in Advent – ICR ş.a.), în România, Italia, Elveţia şi Scoţia. De asemenea, a participat la numeroase slujbe în biserici de mir şi mănăstiri din întreaga ţară şi din Sfântul Munte.

Expoziţia va fi deschisă până pe 16 septembrie 2012, între orele 10:00 – 18:00. Luni este închis.

Sala Foaier


Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, www.LiterNet.ro, Hot News, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.inparc.ro, www.comunicatedepresa.ro, Media IQ

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button