ȘTIRI

Expo foto — Mândrie şi beton

Dacă îl cauţi acasă pe ţăranul român azi, n-ai să-l găseşti. E plecat la muncă în străinătate. Și vrea să ştii asta. Ți-a lăsat un mesaj – o casa din beton cu patru etaje, atât de mare “că poţi să întorci tirul în ea”.

Expoziţie foto Mândrie şi beton a fotojurnalistului Petruţ Călinescu.

Fotografiile sunt rezultatul documentării, timp de un an de zile, a transformărilor petrecute în satele tradiţionale din Maramureş şi Țara Oaşului, în urma masivei migraţii a forţei de muncă în străinătate.

Documentarea urmăreşte îndeaproape viaţa cotidiană a comunităţii oşeneşti şi maramureşene care munceşte în Paris, unde trăieşte în condiţii austere şi economiseşte fiecare cent câştigat, pentru a se califica acasă într-o competiţie socială din care nu se pot opri.

„Suntem blestemaţi să băgăm banii în betoane. Aşa suntem noi; dacă vecinul are casă cu trei etaje, eu trebuie să-mi fac cu patru” I.O., 24 de ani, din satul Certeze, betonier de 8 ani în Paris.

Mândrie şi beton este o expoziţie foto despre tranziţia satului tradiţional de la casa fără niciun cui, la vila fără nicio şipcă de lemn, şi despre dualitatea oşenilori şi a maramureşenilor care la Paris trăiesc o viaţă de privaţiuni şi sacrificii, iar acasă afişează prosperitate şi lux.

Muncesc până la epuizare 11 luni pe an; bărbaţii în construcţii şi femeile la menaj. De mai bine de 15 ani dorm înghesuiţi în apartamente mici la periferia Parisului şi economisesc fiecare cent. Se întorc acasă cel mult o lună pe an, în maşini scumpe, culeg prunele pentru horincă şi cheltuiesc averi pe nunţi, haine şi petreceri. Dar mai ales, ridică vile în care probabil nu vor locui niciodată, care însă îi conving pe cei rămaşi acasă să urmeze şi ei acelaşi model de succes.

Proiectul a fost finanţat de World Press Photo, Robert Bosch, Institutul Cultural Român Paris şi Administraţia Fondului Cultural Naţional Român.

Petruţ Călinescu este un fotograf român independent, licenţiat în Jurnalism şi Știinţele Comunicării. A lucrat pentru principalele cotidiene din România ca fotograf, iar astăzi este reprezentat de agenţia londoneză Panos Pictures.

Fotografiile lui au fost publicate în National Geographic, Esquire, New York Times, Courrier International, The Times, Business Week, Paris Match, Financial Times.

Printre premiile naţionale şi internaţionale câştigate de-a lungul timpului se numără – Fotografia Anului, acordat de Clubul Român de Presă; Fotograful Anului, acordat de Asociaţia Fotografilor de Presă; Award of Excellence acordat de Picture of the Year (USA); Humanity Award, Hpa/Unesco, China.

Ultimul proiect de durată, www.theblacksea.eu, documentează vizual viaţa cotidiană a oamenilor din jurul Mării Negre şi rolul pe care aceasta îl joacă în diverse comunităţi.

Cu acest prilej lansăm numărul 16 al revistei de antropologie Martor, un număr tematic dedicat noilor forme de succes şi reuşită în configuraţia lor contemporană. Revista tratează, din perspectivă antropologica, noile realităţi ale ruralului şi urbanului românesc şi european: termopanele, palatele de beton din Ţara Oaşului şi mall-urile din Cluj, noile forme de frumos şi arătos, încercând să formuleze genealogii şi explicaţii pentru schimbările aparent radicale care ne înconjoară.

Sala Foaier



Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button