Veniți de luați lumină par avion. Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge sâmbătă la Otopeni

21 apr. 2022
336 afișări
Veniți de luați lumină par avion. Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge sâmbătă la Otopeni
Veniți de luați lumină par avion. Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge sâmbătă la Otopeni. Sursa foto: Impact

An de an, Sfânta Lumină este adusă în România cu avionul de la Ierusalim, locul sfânt unde, potrivit credincioșilor, o minune face ca lumina să se aprindă pentru ca ulterior să fie trimisă în toate țările creștin-ortodoxe din lume. Iată ce presupune evenimentul Sfintei Lumini, unul dintre cele mai importante din calendarul creștin-ortodox.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în acest an în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie. Drumul până la locul sfânt va fi făcut de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, care va oferi lumina delegațiilor eparhiilor care îl vor întâmpina la Aeroportul Internațional „Otopeni”. De acolo, centrele eparhiale, prin intermediul protopopiatelor, vor distribui Lumina Sfântă către fiecare parohie, astfel încât aceasta să ajungă la toate bisericile până la slujba de Înviere.

Mai mult, procesiunea de primire a Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, va avea loc sâmbătă seară, în cadrul unei ceremonii care va dura între 19:30 și 20:30 organizată la Colina Bucuriei (Dealul Mitropoliei) din București.

Sfânta Lumină este adusă an de an din Ierusalim cu avionul din anul 2009, când Preafericitul Daniel a pus bazele acestei tradiții.

Ce presupune miracolul Sfintei Lumini

An de an, miracolul Sfintei Lumini se petrece de Paște în orașul sfânt Ierusalim. În timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care ar coborî din cer. Mai mult, în primele minute, acesta nu frige potrivit tradiției.

Obiceiul presupune ca, imediat după Prohodul din Vinerea Mare, Sfântul Mormânt să fie verificat pentru a fi înlăturată orice suspiciune de înscenare a acestui eveniment. Această verificare este realizată de polițiști civili de orice altă religie mai puțin creștină. Mai mult, aceștia au ca scop verificarea celor care vor pătrunde în mormânt în timpul ceremoniei religioase. La un moment dat, luminile se sting, ușa către mormânt este sigilată, rămânând doar gardienii la intrare.

După slujbă Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Intrarea în Sfântul Mormânt este desigilată de Patriarh, care intră inițial în „Capela Îngerului”, pentru ca abia apoi să intre în încăperea mormântului, unde îngenunchează în fața lespedei.

Cum ar arăta Sfânta Lumină, potrivit martorilor

Potrivit unora dintre martorii prezenți în biserică la momentul respectiv, Sfânta Lumină coboară precum un fulger, care coboară prin cupola de deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Lumina ajunge până la lespedea Mormântului, unde aprinde vata presărată deasupra. Ulterior, Patriarhul ia în mâini această vată, o pune în două cupe de aur și revine în Capela Îngerului. Mai târziu, acesta aprinde două mănunchiuri a câte 33 de lumânări, din care împarte Sfânta Lumină credincioșilor.

Cookies