Vedeta parcurilor din Bucureşti îşi deschide porţile la 1 octombrie VIDEO 3D

de:
02 aug. 2012
0 Afișari
Vedeta parcurilor din Bucureşti îşi deschide porţile la 1 octombrie VIDEO 3D

Parcul Orăşelul Copiilor din Sectorul 4 al Capitalei va avea o nouă faţă, începând din această toamnă. 

„Sunt zilnic pe şantier. Sper că la 1 octombrie să fie gata şi să putem reda bucureştenilor această veche legendă”, a declarat pentru B365.ro primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. Ce-i drept, primarul Sectorului 4 mai anunțase, în timpul campaniei electorale pentrualegerile locale, un termen de finalizare a lucrărilor, pentru 1 iunie. Întârzierea licitațiilor a făcut însă ca termenul respectiv să nu poată fi respectat.

Parcul din Sectorul 4 va avea o o roată imensă “ca la Viena”, tip carusel, prin intermdiul căreia bucureştennii vor putea admira oraşul de la o înălţime de 150 de metri. Persoanele care nu vor putea ajunge la mare se vor putea delecta pe o plajă artificială, cu nisip şi şezlonguri, în formă de Tom&Jerry, la care se adaugă două piscine, plus bazine cu apă pentru adulţi.

Atmosfera de relaxare va fi întreţinută de o serie de fântâni pietonale şi un ansamblu de fântâni cu jeturi ce ies din pământ, unele fiind prevăzute cu flăcări în vârf. Mai mult, seara, pe peliculele de apă vor fi proiectate imagini din desene animate cu cele mai îndrăgite personaje Disney. Tot la capitolul distracţii pentru copii, autorităţile au plănuit să facă un nor artificial, pe bază de senzori, din care va ploua, se vor auzi tunete, iar imaginea va fi completată de fulgere.

Părinţii se vor putea relaxa în balansoare suspendate, având la dispoziţie şi o bibliotecă electronică suspendată, în zona wireless ce va fi special amenajată în acest sens. Cei care preferă apa vor putea încerca o plimbare pe canalul navigabil, fie cu hidrobicicleta, fie cu barca cu vâsle.

B365.ro vă prezintă mai jos detalii din proiectul tehnic de amenajare a celui mai modern parc public de distracţii din Bucureşti:

– amenajare piaţetă la intrare, cale de rulare tren, alee de granit

– pasarelă pietonală deasupra canalului navigabil, cu lungimea de 12 metri

– ecran de apă dinamic, cu lungimea de 12 metri şi înălţimea de până la 5 metri, pe care se vor putea proiecta jocuri de laser şi imagini prin intermediul unui videoproiector

– fântână arteziană circulară, formată din 30 de duze ce vor avea un jet bogat spumant, cu o înălţime de până la 5 metri

– două fântâni pietonale, o adevărată distracţie pentru copii, care permit realizarea unei coregrafii complexe atât pe timpul zilei, cât şi seara prin folosirea proiectoarelor submersibile cu led

– fântână arteziană tip vulcan care, pe lângă efectul estetic deosebit, oferit de jetul de apă voluminos, aruncat cu presiune foarte mare, asemănător erupţiei unui vulcan, va permite şi interacţiunea copiilor cu apa prin intermediul bazinului marginal

– fântână cascadă pe un perete din fibră de sticlă de 15 metri lungime şi 10 metri înălţime pentru mascarea gardului ce împrejmuieşte proprietatea privată din interiorul parcului

– centru de recreere cu sală de festivităţi

– sală de sport cu teren de tenis şi baschet, la mansarda clădirii fiind amenajate săli de ping pong şi judo

– hală acoperită pentru diverse jocuri şi activităţi, care să fie folosită în sezonul rece

– teren de fotbal

– fort de indieni

– canal navigabil, sub forma unui bazin ca o floare şi heleşteu

– centru de închiriere cărţi

– bibliotecă suspendată, în aer liber, în apropierea roţii mari, unde vor fi instalate băncuţe şi zone înierbate

– gară modernă pentru trenuleţul pentru copii

– scenă de spectacole, amplasată în aer liber, în zona centrală a parcului

– castel la intrarea în parc.

Contractul pentru realizarea lucrărilor de amenajare a Parcului Orăşelul Copilului a fost câştigat de SC Delta AntReprizA de Construcţii şi Montaj 93 SRL, investiţia totală fiind în sumă de aproximativ 4 milioane de euro. 

Cookies