Vatra Luminoasă e, de fapt, o insulă secretă din Caraibe. Călătoria Cafe, un loc ca o seară pe plajă în Jamaica

susținut de *IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care creează dependență. IQOS este destinat exclusiv adulților, care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.
18 sept. 2024
2988 afișări
Vatra Luminoasă e, de fapt, o insulă secretă din Caraibe. Călătoria Cafe, un loc ca o seară pe plajă în Jamaica

Un mix de reggae, culori, postere cu mesaje haioase și tablouri care te fac să visezi la vacanțe te întâmpină cum intri la Călătoria Cafe pe Maior Coravu, pe ritmurile lui Bob Marley.

În diminețile ploioase de toamnă din București, mai ales în ultima vreme, când traficul suferă din cauza unei combinații fatidice de vreme rea + reînceperea școlilor + șantiere Termoenergetica + situația cu noua linie de metrou spre Otopeni și nu numai, pare că toate drumurile durează de două ori mai mult.

Pentru aceia dintre noi care avem de făcut aproape zilnic traseul Mihai Bravu – Ștefan cel Mare, bucata dintre Piața Muncii și Iancului este un purgatoriu matinal pe care chiar nu ni-l doream în viață.

De aceea, cred că vorbesc în numele tuturor din zonă când spun că am fost foarte fericiți atunci când vara aceasta s-a deschis Călătoria Cafe, un coffee shop cu vibe de Jamaica și cafea bună, fix unde Vatra Luminoasă începe (sau se termină, depinde de unde te uiți) .

Jamaica din Vatra Luminoasă, în detaliu

Cum mergi de la Muncii în sus, faci dreapta pe Maior Coravu, întorci mașina pe sensul celălalt și o lași pe unul dintre locurile de parcare pe care e foarte posibil să le găsești în față. Nu e nimic mai frumos decât cafeluța de dimineață decât, poate, cafeluța cu parcare.

O tai rapid prin ploaie până la intrare și ceri la bar un cappucino, analizezi oferta de siropuri cu care ai putea să-l îmbogățești și, după ce zăbovești puțin contemplând Hazelnut Toffee, te oprești totuși la aroma de Toasted Marshmallows – cumva vremea de afară te face să-ți fie poftă de bezele marshmallows la grătar.

Pisica-surpriză de la Cafe Călătoria

Până e gata comanda, admiri posterele cu mesaje motivaționale, precum această pisică neagră, pe sufletul nostru, care ne învață de ce e bine să bem cafea și cu care suntem de acord în totalitate.

Pisica motivațională de la Călătoria Cafe

Vibe de călătorii pe alt continent, direct de pe Maior Coravu

Atmosfera e dintr-un alt film la Călătoria, unde o dată ce ai intrat, te simți brusc ca într-un concediu, cu beat-uri afro și r’n’b, care te duc cu gândul la o terasă pe malul mării în Vamă. E locul perfect pentru o pauză, fie după muncă fie – chiar mai bine! – în timpul programului – sau doar un loc unde să te oprești pentru un flat white la pachet în drum spre birou.

Dacă o să îți iei laptopul cu tine cu gândul să muncești acolo, s-ar putea să pățești ca mine și să eșuezi, pentru că mood-ul e PREA relaxant. În loc să dau mailuri, m-am trezit admirând tablouri cu New York și postere cu pisici până am terminat cappuccino-ul bun și aromat cu siropul de marshmallows.

Cappuccino cu sirop de Toasted Marshmallows la Cafe Călătoria
Tablourile care te duc cu gândul la vacanțe

Seara, lista de cocktail-uri completează meniul de cafea, așa că norocoșii care stau în Vatra Luminoasă sau prin Iancului pot să își strângă prietenii și să se întindă la pahare de Mimosa, Aperol Spritz, Cuba Libre sau unul dintre signature cocktail-urile locului, până seara, și să completeze toată experiența cu o narghilea.

Iar dacă aveți drumuri mai mult în centru, faceți o vizită la Călătoria 2, proaspăt deschisă în Sectorul 1 pe strada Ion Câmpineanu, pentru același efect de relaxare-vacanță în mijlocul orașului.

Tot de prin Bucharest Coffee Shop:

Cookies