BAZAR

Vatmaniță în București. Cum fac femeile o meserie de bărbat: mai bine!

Niciuna dintre femeile care a venit în pregătire pentru meseria de vatman, la Depoul Alexandria, din București, n-a renunțat pe parcurs. Bărbații însă au mai renunțat.
Șeful de depou, Valentin Culea, povestește că, la un moment dat, a şi avut un caz în care unul dintre oamenii care începuse să conducă un tramvai în București a venit plângând că-i meseria prea grea… omul era bărbat, nu femeie. I-a zis: „Păi uite, mă, la femeile astea!”

Una dintre „femeile astea” e Liliana Stratulat. Are 52 de ani și ultimii 23 dintre ei i-a petrecut ca vatmaniță, majoritatea pe linia 41. De dimineața de la 4 și până după-masa la 2. Nu i se pare greu, nu-i e frică, nu se plictisește și nici nu s-a lăsat vreodată atinsă de înjurăturile din trafic ori de comentariile vreunui coleg care o trimitea la cratiță. I-a spus: „Nicio problemă, stau și acolo!”

S-a hotărât după Revoluție să se facă vatmaniță. A venit într-o duminică la Depoul Alexandria, ca să-i aducă pacheţelul cu mâncare soțului, care lucra deja ca vatman de 12 ani. A urcat în cabină ca să vadă cum e. I-a plăcut şi s-a hotărât să învețe. Nu condusese nici măcar o maşină mică până atunci, dar n-a oprit-o asta. Nici protestele soțului n-au oprit-o. El i-a spus să nu vină, că asta-i meserie grea și nu-i de femei. Nici n-a vrut să-i spună unde-i departamentul de Resurse Umane, când a venit să se angajeze, doar-doar va renunța la idee. „Mi-a spus vrei să vii, treaba ta, eu nu mă bag”, povestește Liliana.

Timp de șase luni, a făcut pregătirea. A dat examenul și apoi, încă o lună, a stat în cabină lângă alt vatman titular, ca să vadă exact cum se procedează în teren.

Prima dată a condus tramvaiul 2, care circula pe traseul Depou Alexandria- Giulești. I-a fost puţin teamă, la început, la opritul în stații: „E dificil, trebuie să te uiţi că, Doamne fereşte, poate în momentul ăla omul nu se uită și trece. Plus să nu închizi uşile să loveşti omul cu uşa.” Dar toate emoțiile au trecut după o săptămână.

Ar fi putut și să se transfere să lucreze în depou, că are vechime, dar nu a vrut. Traseul îi place. Spune că nu există meserie care să fie doar de bărbat- dacă-ți place, poți să faci orice. Recunoaște că femeile conduc diferit față de bărbați- diferit, adică mai bine, mai preventiv. „Ei se enervează mai repede, intră mai repede în conflict”, explică, „pe când o femeie se uită lung şi spune: ducă-se, nebunul.”  Lucru atestat și de șeful de depou, care spune că femeile provoacă mult mai puține accidente decât bărbații care conduc tramvaie. 

Liliana spune că important este, ca vatmaniţă, să ştii să te controlezi singură, să ştii să ignori nebunii din trafic, dacă încep să te-njure, şi să nu intri în panică dacă tramvaiul se defectează. Povesteşte că, acum, tramvaiele bucureştene sunt mai bune decât în momentul în care a început ea să conducă: „Atunci nu erau piese mai deloc, vagoanele erau vai de capul lor… intra frigul pe la trapă, erau găuri în podea. Acum cât de cât suntem mai bine.”

Pe de altă parte, acum nicio rută nu mai e uşoară pentru conducătorii de tramvaie: „Nu cred că mai sunt linii uşoare în Bucureştiul ăsta. Şi la noi, în 41, deşi sunt titulară pe el, deşi sunt barele de protecţie, tot e greu. Vedeţi cum sunt şoferii de la noi. Înainte, vedeam cinci maşini de-a lungul a trei staţii. Acum sunt peste tot, de cele mai multe ori mergi bară la bară cu şoferii… şi ei nu înţeleg că-n spatele meu duc zeci de oameni…”

Cel mai dificil traseu i se pare cel de pe linia 34 (actual 1), pe partea cu Ştefan cel Mare şi cel de pe 32, de pe Rahova, pentru că mai toată lumea traversează neregulamentar pe acolo şi trebuie să fii mereu atent.

Cât timp conducea tramvaiul de pe linia 32, ultima cursă o făcea cu fiul cel mic. El învăţa la Şcoala „Dimitrie Bolintineanu” şi, când ieşea de la ore, îl lua din stația de lângă școală- cel mic era încântat, nu mulţi copii se pot lăuda că vine mama să-i ia cu tramvaiul de la şcoală.

Liliana Stratulat

Liliana Stratulat se trezeşte la ora 3 dimineaţa, se aranjează, îşi bea cafeaua, îşi pregăteşte pachetul şi la 4 fără un sfert pleacă din casă. La 4 şi 10 ia maşina de noapte care o aduce la depou. Îşi ia vagonul în primire şi la 5 iese pe traseu. Ea conduce tramvaiul 4025.

Călătorii o cunosc deja, de atâţia ani de când îi duce dintr-un loc în altul. Odată, a şi venit un domn la ea, de 1 martie, şi i-a bătut în geam la cabină ca să-i dea un mărţişor: în semn de mulţumire că-l duce de mulți ani în siguranță la serviciu.

Singurul regret pe care-l are vizavi de meseria asta e că te obligă la sedentarism: „Zice lumea că manipulanţii sunt graşi, dar la noi e din cauza sistemului nervos, care încontinuu e solicitat, şi pentru că stăm atâtea ore doar pe scaun. Şi eu, când am venit aici, eram mult mai slăbuţă, bine, eram şi tânără, aveam vreo 29 de ani…”

Spune că o să facă meseria asta până n-o să mai poată- dar nu crede că momentul în care să nu poată o să vină prea curând. Nu se simte obosită după o zi de muncă, spune că nici n-ar avea cum, pentru că o face cu plăcere.

A reuşit să-şi facă şi meseria şi să stea şi la cratiţă, cum o îndemnase unul dintre colegi. Dar a împărţit şi responsabilităţile casnice cu soţul, nu doar condusul tramvaiului. Acum, bărbatul ei nu mai spune că meseria de vatman nu e de femei- când am întrebat-o dacă conduce tramvaiul mai bine decât soţul ei, a ezitat o clipă, dar răspunsul, când a venit, a venit foarte clar şi răspicat: „Da!”. 

Citeşte şi Prima femeie care practică o meserie interzisă timp de 20 de ani, în Bucureşti


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button