Varvara, cârtiţa uriaşă care sapă tunelul la metroul din Drumul Taberei, a ajuns la staţia Favorit

de:
14 feb. 2014
0 Afișari
Varvara, cârtiţa uriaşă care sapă tunelul la metroul din Drumul Taberei, a ajuns la staţia Favorit

Vineri, 14 februarie 2014, s-a finalizat execuţia primului tunel situat pe interstaţia Orizont – Favorit, în lungime de 341 metri liniari, lucrare executată de primul TBM – Tunelling Boring Machine, botezat „Varvara” care a reuşit spargerea peretelui mulat şi intrarea în staţia Favorit.

Lucrările s-au derulat în condiţii tehnice şi de siguranţă, cu funcţionarea corespunzătoare a tuturor instalaţiilor care concură la realizarea tunelurilor, aşa cum s-au derulat pe tot parcursul execuţiei primelor două tuneluri de pe interstaţia Academia Militară – Orizont, informează Metrorex.

Realizarea primului tunel de pe interstaţia Orizont – Favorit a început la data de 24.01.2014 şi înaintarea a fost efectuată cu o medie aritmetică de 16,23 metri liniari pe zi, dar şi cu o viteză record de execuţie într-o singură zi de 39 metri, respectiv 26 de inele montate.

Începerea execuţiei celui de-al doilea tunel între staţia Orizont şi staţia Favorit, cu cârtiţa uriaşă botezată Filofteia, se va face în jurul datei de 20.02.2014.

Se estimează că în prima jumătate a anului 2015 structura staţiilor şi tunelelor va fi gata. Urmează lucrările de montare a căii de rulare, cele de automatizări şi finisajele. Termenul preconizat pentru darea în folosinţă a tronsonului Râul Doamnei – Eroilor 2 este al doilea semestru al anului 2016.

Acest proiect este finanţat din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operational Sectorial –”Transport”.

Cookies