Vara europeană a Orchestrei Române de Tineret începe cu două concerte la Bucureşti şi în Italia

de:
13 iul. 2015
0 Afișari
Vara europeană a Orchestrei Române de Tineret începe cu două concerte la Bucureşti şi în Italia

Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română şi Institutul Cultural Român cu sprijinul Lanto Communication anunță două concerte extraordinare ale Orchestrei Române de Tineret, care se adresează atât publicului din România – pe 15 iulie la Ateneul Român in cadrul Festivalului Internațional Vara Magică, cât şi publicului internațional – pe 18 iulie la Festivalul Mahler de la Toblach/Dobbiaco (Italia), potrivit unui comunicat de presă remis B365.ro.

Primul eveniment va avea loc la Ateneul Român pe 15 iulie, de la ora 19 şi il va avea ca solist pe Eugen Țichindelean in Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră urmat in partea a doua de Simfonia I in Re major de Mahler
Al doilea eveniment va avea loc pe 18 iulie 2015, la Toblach (Dobbiaco) – Italia, în Sala „Gustav Mahler”, în deschiderea Festivalului International „Gustav Mahler”, Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Mandeal, solistă pianista Oxana Corjos, cu un program ce incepe cu Rapsodia I de Enescu, continuă cu Burlesca pentru pian si orchestră de Richard Strauss şi se incheie cu Simfonia I de Mahler.

Despre aceste evenimente, managerul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, Marin Cazacu afirma : „Acești tineri au crescut împreună, sunt selecționați din întreaga Românie, au fost alesi după criterii de performanță egale, adică sunt toți la fel de buni și în mod special cu aceleași aspirații profesionale. Este extrem de important să dorească să dăruiască tot ceea ce au învățat de-a lungul timpului într-un proiect pe care și ei îl consideră proiectul vieții lor și de care cu greu se despart la o anumită vârstă. Este o orchestră de tineret și e firesc la un moment dat ca acestia să intre într-o orchestră profesionistă și să apară alții, mai tineri, și să continue acest ciclu de performanță.”

Radu Boroianu, presedintele Institutului Cultural Român, declara referitor la colaborarea cu Orchestra Română de Tineret : „Suntem foarte bucuroși pentru acest parteneriat pentru că el se înscrie într-o linie care va deveni probabil regulă la Institutul Cultural Român și anume promovarea cu precădere a tipului de manifestări în care artiști care se bucură deja de o apreciere internațională, promovează talentul lor și cultura românească în general peste hotare în turnee. Cu alte cuvinte, încetul cu încetul consistența manifestărilor ICR va crește, pentru că, așa cum îl numesc eu „puzzle-ul” întâmplărilor legate de promovarea creativității românești în afara granițelor României va fi mult mai ușor de compus de către străinii cărora ne adresăm și, de ce nu, de nativi români care se află răspândiți prin lume, fie istoric, fie întâmplător. E important ca pietrele pe care le punem în această construcție să fie consistente și Orchestra de Tineret este una dintre aceste pietre consistente. De la început am apreciat inițiativa celor doi mari interpreți români, a dirijorului Cristian Mandeal și a violoncelistului Marin Cazacu, în 2008, pentru că mi s-a părut că acest proiect al domniilor lor poate să scoată din anonimat valori care își așteaptă prea mult rândul pentru a fi transmise publicului larg.”

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).
Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia, Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov” . Membrii săi, marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia începând cu anul 2008. Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret „Young Euro Classics” de la Berlin. Orchestra Română de Tineret a desfășurat de asemenea începând din 2011 turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication.

Cookies