Vântul şi ploaia abundentă au făcut ravagii în Capitală: Semafoarele din 11 intersecţii sunt DEFECTE

de:
26 nov. 2015
0 afișări
Vântul şi ploaia abundentă au făcut ravagii în Capitală: Semafoarele din 11 intersecţii sunt DEFECTE

UPDATE: Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că, având în vedere condiţiile meteorologice, pentru asigurarea fluenţei în trafic, în acest moment, acţionează în Bucureşti 125 de poliţişti, atât de la Brigada Rutieră, cât şi agenţi de siguranţă publică.

„Revenim cu rugămintea faţă de conducătorii auto să respecte principiul „centrului liber al intersecţiei” şi să respecte semnalele poliţiştilor.

Precizăm că Primăria Municipiului Bucureşti – Administraţia Străzilor, a fost sesizată cu privire la deficienţele unităţilor semaforice, acestea fiind în directa lor competenţă, în acest moment 11 semafoare fiind nefuncţionale, dar în curs de remediere”, anunţă Brigada Rutieră.

Semafoarele defecte în jurul orei 10.00 erau cele situate în zonele:

Piaţa Gorjului
Drumul Taberei – strada 1 Mai
Calea Vitan – Bulevardul Energeticienilor
Piaţa Victoriei
Şoseaua Progresului – strada Dr. C. Istrate
Drumul Taberei – strada Sibiu ( Favorit)
Bulevardul N. Grigorescu – Bulevardul Camil Ressu
Bulevardul Iuliu Maniu – Str. Vasile Milea
Şoseaua Berceni – Şoseaua Turnu Măgurele
Strada Niţu Vasile – Bulevardul Constantin Brâncoveanu
Piaţa Naţiunile Unite ( Pod Operetă).

În intervalul orar 08.30 – 09.30 au fost înregistrate 17 semafoare nefuncţionale, 6 dintre acestea fiind remediate.

„În condiţiile unui trafic aglomerat recomandăm conducătorilor auto:
-să nu depaşească coloana de autovehicule oprite la semafor;
-să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfaşurarea normală a traficului rutier;
-să păstreze liber centrul intersecţiei;
-să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;
-să nu treacă la culoarea roşie a semaforului electric;
-să nu claxoneze inutil;
-asiguraţi-vă o bună vizibilitate prin curăţarea parbrizului şi folosirea sistemului de dezaburire.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric sau la semnalul poliţistului şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi”, precizează Brigada Rutieră a Capitalei.

Reamintim că Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţă, o avertizare nowcasting cod galben de vânt, valabilă în Capitală şi în mai multe judeţe din ţară.

Întrucât precipitaţiile influenţează desfăşurarea traficului rutier din Capitală, Brigada Rutieră a făcut o serie de recomandări pentru şoferi.

„Ori de câte ori conduceţi pe timp de ploaie trebuie să aveţi în vedere câteva aspecte importante:

– prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile;
– înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi lunetă vă asigură o vizibilitate foarte bună. De asemenea, trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire;
– evitaţi frânările şi accelerările bruşte;
– păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care vă precedă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc;
– când carosabilul din piatra cubica este umed, aveţi obligaţia să circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora.

În condiţiile unui trafic aglomerat recomandăm conducătorilor auto:
-să nu depaşească coloana de autovehicule oprite la semafor;
-să nu oprească sau să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfaşurarea normală a traficului rutier;
-să păstreze liber centrul intersecţiei;
-să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public;
-să nu treacă la culoarea roşie a semaforului electric;
-să nu claxoneze inutil;
-asiguraţi-vă o bună vizibilitate prin curăţarea parbrizului şi folosirea sistemului de dezaburire.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi”, precizează Brigada Rutieră a Capitalei.

Cookies