VREMEA

Vanghelie le-a arătat Bucureştiul din elicopter reprezentanţilor Xerox

Vanghelie a ţinut conferinţa de presă înainte pentru a-şi prezenta demersul împreună cu oficialii firmei americane Xerox, pentru ca la final să-şi „învingă emoţiile în interesul bucureştenilor” şi să urce în elicopter pentru prima dată, informează Newsin.

„Am discutat cu dânşii când am fost în America probleme de infrastructură, soluţii de transport, soluţii de parcări, probleme cu care ne confruntăm noi în România (…) Am să dau nişte mici exemple şi nu vreau să înţeleagă nimeni nimic. Întâlnirea de azi, sau conferinţa de presă, sau ceea ce-mi propun este în sprijinirea şi a primarului general şi a bucureştenilor şi a consiliului general şi nicidecum să ne certăm sau… Eu cred că problemele cu care ne confruntăm, că se încasează câte 100 de mii de euro (din taxele pentru ridicarea maşinilor, n.r.) pe lună în loc să încasăm 10-15 milioane, 20 de milioane dacă am reuşi să facem o dezvoltare, cred că sunt problemele cu care ne confruntăm de 20 de ani şi nu cred că există un vinovat. Eu cred că poate, ca să fiu corect, putem să spunem că toată clasa politică este vinovată de ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în Bucureşti”, a susţinut Vanghelie.

Liderul PSD Bucureşti a argumentat inclusiv faptul că „americanii” ar putea avantaja România prin înfiinţarea unei filiale pentru Europa de Est în ţară. „Dânşii pe fond până la urmă o să spună datele şi soluţiile practice care trebuiesc gândite pentru viitor (…) O să le transmitem o bază de date ca în următoarea perioadă să vină, să fie prezenţi aici şi să expună câteva soluţii. Le-am făcut o invitaţie ca pentru Europa de Est sediul să fie aici, în România. Cred că este foarte important ca o companie multinaţională să înceapă investiţiile printr-un parteneriat public-privat şi în România. Ei sunt dispuşi să investească în România, nu vor decât transparent (…)Cred că soluţiile pe care le vor prezenta, le vor prezenta şi sunt dornici, dacă există transparenţă şi licitaţie internaţională, sunt dornici să participe şi dânşii la fel ca toţi ceilalţi competitori”, a mai susţinut Vanghelie.

Totodată, edilul a afirmat că nu vrea să se substituie actualului primar general al Capitalei. „Trebuie să gândim şi să vizualizăm fie într-un proiect comun, împreună cu Consiliu General – dacă tot discutăm de o aşa-zisă legea a Capitalei – ori găsim soluţii atipice pentru locaţiile pe care le avem în sector şi găsim soluţii şi proiecte pentru fiecare sector în parte, în funcţie de cum se doreşte. Nu vreau să mă substitui în calitatea de primarul general, ci decât vreau să venim cu o serie de propuneri şi să-i atragem, dacă se poate spune”, a mai declarat Vanghelie.

El a fost întrebat dacă acţiunea sa are în vedere un „lobby public”. „Eu nu-mi asum un lobby public, eu îmi asum posibilitatea de aduce foarte multe companii – este prima – atât din America, cât şi din Europa, din Israel şi din China. Deci eu cred că noi avem obligaţia să depăşim etapa acestor investitori strategici care ridică maşini şi nenorocesc oamenii în cele cinci sectoare ale Capitalei, exceptând sectorul 5 (…) Asta este o mafie împuţită. În următoarea perioadă când vor veni cu soluţii o să am o discuţie şi cu Sorin Oprescu, să i le prezinte primarului general şi în funcţie de asta primarul general şi Consiliul General vor găsi posibilitatea care va reieşi ca importanţă pentru bucureşteni să demareze o anumită gândire de investiţie”, a mai pledat Vanghelie.

Totuşi, el a fost întrebat care va fi costul „soluţiilor” pe care oficialii Xerox au de gând să le prezinte. „Nu se cere niciun cost”, a replicat liderul PSD, precizând că soluţiile sunt gratis.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button